Gică Hagi mai are de așteptat până când Farul va avea un stadion nou
- Alexandru Stan
- 12 decembrie 2023, 18:43
După ce vechiul stadion a fost demolat, Gică Hagi, care spera ca Farul să aibă cât mai repede un stadion în Constanța, primește o lovitură dură.
Gică Hagi, antrenorul echipei FC Farul Constanța, primește o lovitură dură - construcția noului stadion nu poate începe pentru că nu s-a semnat contractul. Vechiul stadion a fost demolat.
De ce nu s-a semnat contractul?
O luptă în instanță a blocat contractul, iar decizia finală a venit abia în noiembrie. Guvernul a luat măsuri de austeritate, banii nu pot fi alocați, dar Vergil Chițac, primarul Constanței, este încrezător.
El crede că va exista doar o întârziere de șase luni pentru a demara lucrările la stadionul echipei FC Farul Constanța.
Dar abia anul viitor vor fi demarate lucrările: „Contractul va fi semnat la începutul anului viitor. Iar banii vor fi bugetați și se poate face anul viitor. Nimeni nu poate avea asigurări. Dar așa e normal să se întâmple și așa se va întâmpla”.
Echipa lui Gică Hagi mai are de așteptat
Primarul adaugă că ar putea întârzia șase luni, iar legislația din România favorizează mai degrabă contestația decât execuția .
Termenul inițial pentru finalizarea stadionului era 2025.
Construcția va fi realizată de parteneriatul Erbașu - Tracon, într-un proiect cu un contract în valoare de 379.052.265,44 de lei plus TVA, adică 76,5 milioane de euro.
Echipa lui Gică Hagi va avea un stadion modern
Noul stadion va avea o arenă de fotbal cu o capacitate de 18.190 locuri, un teren de antrenament și o pistă de atletism pentru competiții interne și internaționale, având o tribună cu capacitatea de circa 1.000 de locuri.
Va fi și o clădire destinată vestiarelor echipelor de fotbal si atletism.
Gică Hagi a făcut următoarele declarații pentru GSP:
„Pe mine mă interesează că de la anul Farul trebuie să se gândească foarte serios la ce vrea să devină. Toată Dobrogea trebuie să se gândească că dacă vrea o echipă mare, trebuie să se schimbe multe. Începând cu mine. Nu mai vreau să fiu acționar majoritar, ca patron și antrenor. Eu vreau să fac meseria de manager. Nu mai vreau să fiu acționarul majoritar al acestui club! Sub nicio formă! Nu am vrut să fac asta, dar am făcut ce trebuia acum doi ani și jumătate. Când toată România s-a dezbinat, noi ne-am unit. Dacă tot județul vrea să fie cel mai bun, trebuie să fie o schimbare totală. Dacă se vor face aceste lucruri, Farul va fi mare. Dacă nu, vom încerca să facem ce am făcut în sezonul trecut, dar asta se poate face doar sporadic. Sau niciodată”.