Istoria fursecurilor de Crăciun. Desertul pentru care Moș Crăciun se oprea la fiecare casă

Istoria fursecurilor de Crăciun. Desertul pentru care Moș Crăciun se oprea la fiecare casă Fursecuri de Crăciun. Sursa foto: Marian Vejcik | Dreamstime.com

Fursecurile de Crăciun reprezintă o tradiție culinară îndrăgită în multe culturi, inclusiv în cea românească. Aceste dulciuri speciale sunt pregătite în perioada sărbătorilor de iarnă și aduc o notă de dulce în atmosfera festivă a Crăciunului.

Aceste fursecuri de Crăciun au devenit, în multe culturi, un desert emblematic asociat cu Moșul și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Aceste dulciuri delicioase, pregătite cu grijă și îndemânare, devin unele dintre cele mai așteptate bunătăți în timpul sezonului festiv.

În perioada sărbătorilor, copiii din întreaga lume lasă o farfurie cu fursecuri de Crăciun lângă brad, pentru Moșul.

Fursecuri de Crăciun, o istorie ce se întinde încă din perioada medievală

Rețetele moderne de fursecuri de Crăciun își găsesc originile în tradiționalele rețete de biscuiți din perioada Europei Medievale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acea perioadă istorică, au fost introduse în vest multe ingrediente pe care le regăsim și în fursecurile contemporane, precum scorțișoara, ghimbirul, piperul negru, migdalele și fructele uscate.

Încă din secolul al XVI-lea, biscuiții de Crăciun câștigaseră popularitate în toată Europa.

La începutul secolului al XVII-lea, olandezii au adus în Statele Unite primele modele de fursecuri de Crăciun. Între anii 1871 și 1906, datorită modificărilor în legile privind importul, piața americană a fost inundată cu o gamă largă de produse ieftine importate din Germania.

Printre acestea se numărau și diferite forme de tăiere a biscuiților, care erau disponibile pentru cumpărare.

Aceste forme aduceau cu ele imagini stilizate care erau destinate să fie agățate în bradul de Crăciun. Odată cu facilitarea accesului la aceste ustensile, rețetele care le foloseau au început să fie incluse în cărți de bucate.

Este interesant faptul că „fursec” provine din cuvântul olandez „koeptje”. Asta pentru că olandezii au adus primii biscuiți de Crăciun în lumea nouă în secolul al XVII-lea.

Turta dulce, cel mai popular fursec

Turta dulce a existat într-o formă sau alta încă de când zahărul și condimentele au fost introduse în Europa.

Se spune că formele pe care le facem azi sub formă de fursec au fost introduse de Regina Elisabeta I a Angliei. Ea ar fi cerut ca fursecul să fie modelat în forma curtenilor săi preferați.

De asemenea, se mai spune că forma de omuleț indică de fapt un copil și că acesta ar fi întruchiparea lui Iisus, iar condimentele ar fi darurile aduse de magi la nașterea lui.

Indiferent că le facem în formă de brad, de stea, de Moș Crăciun sau de omuleți, gustul lor aduce plăcere tuturor în perioada sărbătorilor. Iar turta dulce, e cel mai cunoscut fursec din această perioadă.

Fursecuri

Fursecuri de Crăciun. Sursa foto: Cheerful007 | Dreamstime.com

Rețetă de turtă dulce, fursecuri de Crăciun iubite de toată lumea

Pentru această rețetă ai nevoie de:

  • 150 g unt tăiat cuburi
  • 80 g zahăr brun
  • 180 g miere
  • o linguriță bicarbonat de sodiu
  • un ou
  • 400 g făină
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • patru lingurițe mix condimente pentru turtă dulce.

Glazură

  • un albuș
  • 200 g zahăr pudră
  • 1/2 linguriță zeamă de lămâie.
Rețetă de fursecuri de Crăciun

Fursecuri gătite în familie. Sursa foto: Konstantin Iuganov | Dreamstime.com

Mod de preparare

  1. Pune mierea, zahărul brun și untul tăiat cuburi într-o crăticioară pe aragaz, la foc mediu.
  2. Amestecă ușor cu o spatulă până când zahărul și untul se topesc complet.
  3. Când amestecul începe să fiarbă, îndepărtează-l de pe foc.
  4. Adaugă bicarbonatul de sodiu în compoziție și amestecă bine. Lasă apoi să se răcească puțin.
  5. După ce compoziția s-a răcit, adaugă oul, condimentele pentru turtă dulce, praful de copt și făina. Amestecă până când obții un aluat omogen.
  6. Dacă aluatul este prea lipicios, mai presară puțină făină și amestecă.
  7. Împarte aluatul în două și formează două discuri. Acoperă-le cu folie alimentară sau pungi și lasă-le la frigider cel puțin 30 de minute.
  8. Încălzește cuptorul la 180°C și pregătește două tăvi cu hârtie de copt.
  9. Scoate unul dintre aluaturi din frigider și presară făină pe masa de lucru. Întinde aluatul cu un sucitor până când atinge o grosime de 3-4 mm.
  10. Folosește forme de decupat pentru a crea turtițele de turtă dulce și așază-le în tava pregătită, lăsând spațiu de 1-2 cm între ele.
  11. Coace turtițele în cuptor timp de 7-8 minute.
  12. Strânge resturile de aluat într-o bilă și întinde din nou o foaie pentru a decupa mai multe forme.
  13. Repetă procesul cu al doilea aluat.
  14. După ce sunt gata, lasă turtițele în tava de copt timp de aproximativ 5 minute, apoi transferă-le pe un grătar pentru a se răci complet.
  15. După ce turtițele s-au răcit, poți să le decorezi după preferință sau le poți lăsa așa cum sunt - formele de Crăciun sunt suficient de frumoase și fără decor, potrivit infarfurie.ro.

Pentru glazură

  1. Folosește o furculiță pentru a bate albușul de ou într-un castron, până când acesta se spumează ușor.
  2. Adaugă treptat zahărul pudră cernut și amestecă până când compoziția devine omogenă.
  3. Adaugă zeama de lămâie și amestecă din nou pentru a o încorpora în glazură.
  4. Pune glazura într-un cornet de hârtie sau într-o pungă și taie un colț mic pentru a o folosi pentru decorare.
  5. Folosește glazura pentru a decora după propriul tău gust și inspirație. Dacă ai nevoie de idei, poți găsi o mulțime de modele pe internet.