Fuego, despre învățămintele pandemiei: „De ce să mă agăț de-un fir de ață, cu teama zilei de mâine?”
- Ionel Sclavone
- 3 august 2021, 09:49
Pandemia a lovit în mulți artiști care s-au trezit dintr-o dată fără posibilitatea de a face ceea ce știu, iar acest lucru s-a simțit și mai acut în România.
Paul Surugiu, Fuego, vorbește, într-un interviu pentru Cancan, despre problemele cu care s-au confruntat artiștii, în special muzicienii, în pandemie. El spune că a învățat, în această perioadă, să nu-și mai facă planuri mărețe deoarece oricând se poate întâmpla ceva neprevăzut.
„Nu știu ce va fi și, sincer, nici nu vreau să mă gândesc foarte mult la asta. Dacă e să fi învățat ceva din toată nebunia aceasta, e fix acest lucru – acela de a nu mai face planuri mărețe, pentru că în orice secundă, fără drept de apel, ne poate fi răpită libertatea fără ca măcar să putem riposta în vreun fel anume. Dacă vine un nou val, probabil că va trebui cumva să acceptăm această nouă realitate și să ne supunem, chiar dacă ne convine sau nu, chiar dacă avem dubii și poate că multe lucruri nu sunt tocmai cele mai corecte și bine justificate”, a spus Fuego în interviul acordat pentru cancan.ro.
În acest context, Fuego a precizat că în situația în care se va decide suspendarea spectacolelor și a concertelor, mulți artiști vor avea de suferit. El a atras atenția că așa cum este organizată industria muzicală în România, situația va fi cu atât mai dificilă decât în alte țări, unde lucrurile sunt mai bine așezate.
„Dacă se vor sista din nou evenimentele și concertele, nu va fi simplu pentru noi, artiștii, profesia liberală cel mai puternic afectată, dar ne vom adapta și vom face, într-un fel sau altul, față situației. Nu e resemnare, dar lupta cu morile de vânt, atunci când nu există unitate, este în van. Pandemia a lovit din toate punctele de vedere și mulți dintre artiști s-au văzut, peste noapte, fără posibilitatea de a face ce știu, fără împliniri, fără activitate și fără bani. Iar în România, într-o așa-zisă industrie muzicală cu multe hibe și nereguli la modul general, este cu atât mai dezastruos! Sper să nu fie cazul și ușor, ușor, să ne redresăm!”, a mai spus Fuego.
„Am încercat să supraviețuiesc, să mă reinventez”
Paul Surugiu s-a arătat optimist cu privire la viitor, spunând că, în ceea ce-l privește, a căutat să treacă peste problemele generate de pandemie, peste lipsa spectacolelor și să găsească noi soluții pentru a supraviețui.
„Nu mă plâng, nici acum și nici la modul general, în viața mea! Oricât de greu sau de ușor mi-ar fi, nu voi căuta niciodată vinovați în altă parte. Da, pandemia m-a afectat și pe mine, dar am încercat să supraviețuiesc, să mă reinventez, să caut soluții și să nu dezamăgesc. Vedeți voi, noi, artiștii independenți, indiferent de statutul fiecăruia, trăim din munca noastră, ne plătim dările la stat, care nu sunt puține, angajații, ratele și toate producțiile și proiectele, din ceea ce câștigăm direct. Cum totul s-a amânat o perioadă lungă, situația nu a fost prea roz! Dar sunt sigur că ne vom îndrepta și vom reuși să ajungem la linia de plutire!”, a mai spus Fuego.
Învățămintele pandemiei
Artistul a mai arătat că în aceste vremuri dificile, a învățat că trebuie să trăiască și să prețuiască viața așa cum este. Să trăiască fără frica zilei de mâine, alături de cei dragi, și să ia fiecare zi așa cum vine.
„Pandemia mi-a arătat că trebuie să fiu ancorat în concret și trebuie să fiu atent la mine, în primul rând. Niciodată, dar niciodată pe lumea asta, nu am fost un egoist, nu am dat din coate doar pentru mine și nu am încercat să profit de cineva. Eu știu că așa trebuie să fiu, dar lumea de azi îmi arată uneori contrariul. Am învățat, tot în pandemie, că uneori iubirea mea pentru oameni nu e de ajuns. Am învățat că nu sunt suficiente doar sacrificiile mele și că ceva cu de-a sila, fără a privi înăuntrul tău, nu se poate.
Mi-am dat seama că viața nu atârnă de ieri de azi de-un fir de ață și că oamenii trăiesc dintotdeauna într-o mare minciună – aceea că le place să trăiască din plin, să ia bunătate din fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Dimpotrivă. Trag cu dinții de orice fărâmă, uită să-și vadă de drum și au o bolnăvicioasă și chiar paranoică teamă de moarte. Și atunci de ce? De ce să mă agăț de-un fir de ață, cu teama zilei de mâine? Nu! O trăiesc cu bine pe cea de azi, îmi văd de drum, am grijă de mine și de cei de lângă mine, dar nu mă înconjor cu fantasme ale eternității și nici nu mă dau deoparte de la suferințe.
Pandemia asta, cu toate malformațiile și greșelile ei, mi-a arătat cât de mici pot fi unii și cât de ușor influențabili. Mi-a scos mai în față răutatea din oameni și parcă m-a făcut să-mi dau seama, pentru vecie, că n-avem șanse de izbândă și că n-avem dreptul de-a ne da mari atunci când cineva, mai mult sau mai puțin corect, ne îngenunchează.
Și dacă e să-mi duc confesiunea mea la final, pentru voi, vreau să vă spun că eu am învățat să iubesc mai mult, deși m-au rănit, am învățat să aștept și să încerc, ca întotdeauna, să văd optimismul dincolo de rău! Nu știu nici eu ce va fi, mi-e teamă și am întrebări și incertitudini, dar stau demn și încerc să trăiesc cea mai bună variantă din mine! Acum și mereu!”, a mai relatat artistul.
Oamenii pe care i-a pierdut din cauza pandemiei
Artistul a precizat că în pandemie a pierdut o mulțime de prieteni și oameni care l-au susținut și l-au inspirat în carieră, iar acest lucru i-a produs o suferință enormă.
„Mi-e frică de moarte. Deși n-ar trebui, pentru că e un inevitabil final pentru toți, am această temere. Nu neapărat în ceea ce mă privește, ci referitor la pierderea celor dragi. Știu că viața nu pune întrebări și nu așteaptă niciodată un posibil moment prielnic, tocmai de asta mi-e teamă de clipa în care nu va mai fi mama sau bunica, prieteni dragi sau colegi la care țin enorm.
Anul acesta, din pricina COVID-ului, am pierdut o mulțime de prieteni, de oameni dragi care mă inspirau și care mi-au fost sprijin. Am suferit enorm și am învățat cumva, pentru a nu știu câta oară, că anumite lucruri nu le putem schimba, oricât am vrea și oricât de crud și nemilos ar părea totul!”, a mai relatat artistul.