FT: Ungurii nu mai au încredere în Orban. Își mută banii în Austria

FT: Ungurii nu mai au încredere în Orban. Își mută banii în Austria

Tot mai mulți unguri își trasferă banii în bănci austriece, pentru a-și pune la adăpost economiile, scrie Financial Times (FT).

În orașul austriac Neusiedl am See, tot mai mulți unguri ajung pentru a-și proteja economiile. ”Am început să avem cinci pâna la zece solicitări în fiecare zi de la sfârşitul lui 2010. Au sărit la 20-30 pe zi în luna noiembrie. Am avut şapte noi conturi deschise astăzi”, a spus un manager de bancă local, care a solicitat anonimatul. ”Nu au încredere în guvernul lor şi nu îi condamn pentru aceasta”, a adăugat el.

”Oamenii se tem. Nu înseamnă că nu au încredere în băncile ungare - au încredere. Dar nu au încredere în stat. Anul trecut, guvernul a naţionalizat fondurile de pensii private. Oamenii spun ca a fost un furt. Acum, ei cred că dacă economia se înrăutăţeşte, într-o zi guvernul le-ar putea fura economiile”, a declarat și jurnalista financiară Judit Lovas, care conduce un site de informaţii financiare pentru consumatorii ungari.

Ungurii își fac griji în asemenea măsură privind banii lor, încât a fost nevoie ca premierul ungar Viktor Orban să afirme în public că guvernul ''nu are nimic de-a face” cu economiile private, și că banii deponenţilor ”aparţin deponenţilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este deloc de neînțeles îngrijorarea ungurilor privind situația lor economică, în condițiile în care marile agenții de evaluare financiară au coborât ratingul țării la categoria ''junk'' (gunoi - nerecomandabil investițiilor, n.r), iar piețele și-au pierdut încrederea în capacitatea Ungariei de a găsi bani pe piețe.

De asemenea, forintul s-a depreciat cu 20% în raport cu euro, din vara trecută, atingând un nivel record de 324 forinti/euro săptămâna trecută, brusc împingând în sus costurile creditelor ipotecare în valută. 350 de milioane de euro au părăsit Ungaria în ultimele 2 luni

Potrivit lui Istvan Karagich de la ''BloChamps Capital'', o firmă de consultanţă financiară cu sediul la Budapesta, ungurii au început să transfere pe tăcute fonduri în străinătate, cu aproximativ un an în urmă. ”Iarna şi primăvara trecută au existat persoane care au transferat sume între 30 de milioane-70 de milioane de forinti în afara ţării', a spus el.

În căutarea unei refugiu financiar pentru economiilor lor, fie că e vorba de 10.000 de euro sau de o mie de euro, ungurii ar fi ajuns în Austria, dar şi în Slovacia şi Slovenia.

Analistul citat de FT susține că aproximativ 150 milioane-300 milioane de euro au părăsit Ungaria în ultimele două luni, dar a precizat că ”la Viena, bancherii vorbesc de 350 de milioane de euro, aproximativ 90% din această sumă numai în Austria''.

Depozitele ungurilor se ridică, însă, la circa 50 de miliarde de euro, conform datelor din luna octombrie ale Autorității Ungare de Supraveghere Financiară (HFSA). De altfel, HFSA a declarat că ”informaţiile privind retragerea depozitelor din Ungaria nu au o bază faptică”.