FR Gimnastică, reacție după incidentul de la Reșița: Nu au existat aspecte de natură discriminatorie sau rasială

FR Gimnastică, reacție după incidentul de la Reșița: Nu au existat aspecte de natură discriminatorie sau rasială Gimnastică. Sursa foto: Pixabay

FR Gimnastică, reacție după incidentul de la Reșița. Incidentul capătă amploare și cazul tânărului agresat de propriii colegi din lotul de gimnastică. Federaţia Română de Gimnastică a precizat, vineri, într-un comunicat, că din informaţiile preliminare existente până în acest moment nu au existat aspecte de natură infracţională, discriminatorie sau rasială, fiind vorba de un conflict spontan.

FR Gimnastică, reacție după incidentul de la Reșița

Conflictul a fost „generat de probleme educaţionale pe fondul consumului de alcool ocazionat de ziua unui coleg coroborat cu nerespectarea regulamentelor interne de disciplină şi a celor sportive”, a precizat forul, adăugând că băutura a fost dusă în cantonament prin evitarea colectivului tehnic.

Ca acţiuni ulterioare, FR Gimnastică a precizat că va accelera integrarea măsurilor antibulling la nivelul loturilor naţionale de fete şi băieţi şi implementarea unui plan naţional antibulling, pentru prevenirea unor astfel de incidente viitoare. De asemenea vor fi căutate soluţii pentru evitarea introducerii de lucruri neautorizate în locurile de pregătire ale sportivilor.

Federaţia a prezentat în comunicat explicând toți paşii legaţi de acest caz:

1. Lotul masculin de gimnastică juniori al României se pregăteşte în mai multe locaţii din ţară, una dintre acestea fiind cea a CNOPJ Reşiţa, unde se antrenează un număr de 7 sportivi însoţiţi de colectivul tehnic;

Ne puteți urmări și pe Google News

2. În a doua jumătate a lunii martie, FR Gimnastică a primit propunerea de scoatere a unuia dintre gimnaşti din componenţa CNOPJ Reşiţa, ca urmare a lipsei de progres înregistrată de acesta, a atitudinii necorespunzătoare şi a menţinerii unei stări conflictuale cu colectivul de sportivi şi antrenori;

FR Gimnastică a primit o sesizare din partea părinţilor

3. În aceeaşi perioadă, FR Gimnastică a primit o sesizare din partea părinţilor unui component al lotului, în care sunt enumerate o serie de informaţii privind comportamente necorespunzătoare în cantonament (altercaţii, consum de alcool la o aniversare, abuzuri verbale);

4. În data de 20.03.2024 întregul colectiv al CNOPJ Reşiţa (sportivi şi antrenori) a venit la Bucureşti, conform programului de pregătire pentru Campionatul European;

FR Gimnastică, reacție după incidentul de la Reșița. Sursa foto: Prosport.ro.

5. În aceeaşi dată - 20.03.2024, ca urmare a informaţiilor preliminare şi parţiale primite, FR Gimnastică a solicitat o întâlnire cu întregul colectiv de sportivi şi antrenori, pentru a înţelege care sunt problemele cu care se confruntă şi mai ales cauzele acestor situaţii de indisciplină;

Toţi participanţii (sportivi şi părinţi) au fost de acord că incidentele nu se vor mai repeta

6. În urma discuţiilor purtate cu sportivii şi antrenorii, a rezultat existenţa, de mai mulţi ani, a unei stări de fapt, care nu corespundea normelor de conduită şi disciplină ale Federaţiei, generată de aspecte de ordin educaţional/personal în principal.

7. În data de 28.03.2024 a fost organizată o întâlnire cu participarea gimnaştilor, a părinţilor acestora, a colectivului tehnic de la CNOPJ Reşiţa şi au fost relatate şi dezbătute toate problemele semnalate. La finalul întâlnirii, toţi participanţii (sportivi şi părinţi) au fost de acord că incidentele nu se vor mai repeta, fiind motivate carenţe educaţionale în strânsă legătură cu vârsta participanţilor.

Sportivii implicaţi în aceste incidente şi-au exprimat regretul

8. FR Gimnastică mai spune că sportivii implicaţi în aceste incidente şi-au exprimat regretul pentru cele întâmplate şi au solicitat şansa de a putea continua pregătirea în cadrul CNOPJ Reşiţa cu dorinţa de a face parte din echipa reprezentativă la Campionatele Europene care vor avea loc în perioada 20–29.04.2024 în Italia. La finalul întâlnirii sportivii şi părinţii acestora au agreat şi semnat Angajamentul de Conduită a Sportivilor. FR Gimnastică a pus în vedere sportivilor prezenţi, indiferent de participarea sau nu la aceste incidente, că o viitoare repetare a unor situaţii neconforme va atrage nu doar măsuri disciplinare legate de eliminarea din lot, dar şi sesizarea autorităţilor române competente ( a organelor de poliţie şi a Direcţiei de Protecţie a Copilului, în cazul sportivilor minori);

FR Gimnastică va decide necesitatea desfăşurării unei anchete disciplinare

9. Situaţia sportivilor CNOPJ Reşiţa va fi discutată în şedinţa Comitetului Executiv al FR Gimnastică din perioada următoare când vor fi decise următoarele etape ale analizei. În situaţia în care Comitetul Executiv va decide necesitatea desfăşurării unei anchete disciplinare se vor adopta măsuri suplimentare, deşi în actuala etapă atmosfera de la CNOPJ Reşiţa a revenit la normal;

10. FR Gimnastică este în contact permanent cu COSR şi ANS şi va furniza toate informaţiile suplimentare în momentul în care această analiză va fi finalizată şi corect documentată;

11. Din informaţiile preliminare existente până în acest moment nu au existat aspecte de natură infracţională, discriminatorie sau rasială, conflictul dintre sportivi fiind unul spontan, generat de probleme educaţionale pe fondul consumului de alcool ocazionat de ziua unui coleg coroborat cu nerespectarea regulamentelor interne de disciplină şi a celor sportive. Băutura a fost adusă în cantonament prin evitarea colectivului tehnic;

FR Gimnastică va accelera integrarea măsurilor antibulling

12. Ca acţiuni ulterioare, FR Gimnastică va accelera integrarea măsurilor antibulling la nivelul loturilor naţionale de fete şi băieţi şi implementarea unui plan naţional antibulling, pentru prevenirea unor astfel de incidente viitoare. De asemenea vor fi căutate soluţii pentru evitarea introducerii de lucruri neautorizate în locurile de pregătire ale sportivilor.

Poliţiştii din Caraş-Severin s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal după ce un sportiv de la lotul masculin de juniori la gimnastică a fost agresat în timpul cantonamentului de la Reşiţa de alţi doi colegi, informează news.ro.