Foștii colaboratori ai Simonei Halep îngrijorați pentru viitorul sportivei. Amânarea procesului de dopaj prelungește suspendarea campioanei

Foștii colaboratori ai Simonei Halep îngrijorați pentru viitorul sportivei. Amânarea procesului de dopaj prelungește suspendarea campioanei Simona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

Foștii membri ai echipei Simonei Halep se declară îngrijorați de viitorul fostei campioane. În opinia acestora, amânarea unui verdict în cazul sportivei va avea consecințe și asupra performanțelor sale ulterioare, dacă va continua să joace tenis. Dragoș Luscan, fostul preparator fizic al Simonei Halep, se declară îngrijorat că procesul de dopaj se tergiversează.

Dragoș Luscan, omul care s-a ocupat de pregătirea fizică a Simonei Halep, s-a declarat îngrijorat de situația campioanei de tenis. Acesta nu știe ce se va întâmpla în viitor, iar procesul de dopaj, de la Londra, este o enigma pentru el.

După mai bine de șapte luni de la suspendarea Simonei Halep, preparator fizic Dragoș Luscan se ocupă de forma fizică a unui alt campion, David Popovici.

El așteaptă, la fel ca majoritatea românilor, verdictul instanței de la Londra, în procesul de dopaj al Simonei Halep. Iar această așteptare care se prelungește îl îngrijorează, preparatorul fizic gândindu-se la forma fizică a jucătoarei de tenis. Indiferent de ceea ce urmează Dragoș Luscan exclude scenariul în care acest scandal de dopaj va pune capăt carierei Simonei Halep.

Ne puteți urmări și pe Google News

„E una dintre cele mai mari sportive pe care le-a avut ţara asta. Îmi pare rău că trece prin aceste momente. Mă îngrijorează că se prelungeşte atât de mult situaţia. Sper să nu fie o pedeapsă, dar deja stă de foarte mult timp şi nu ştie ce să facă. Deja, practic, ea ispăşeşte o suspendare. Nu joacă de atât de mult timp. Sper să fie nevinovată şi să găsească ea o variantă să fie despăgubită pentru această perioadă. Sunt amărât şi nici nu o pot ajuta. Cu siguranţă nu este acesta finalul de carieră pentru Simona Halep”, a spus Dragoș Luscan la AS.ro LIVE.

Dragoş Luscan a fost alături de marii sportivi ai României, el colaborând cu Simona Halep, Cristina Neagu, David Popovici, Horia Tecau și Florin Mergea. De asemenea, Dragoș Luscan a fost preparator fizic şi la CSM Bucureşti.

Sursa foto. Kineto Fit

Avocații tergiversează procesul Simonei Halep

Antrenorul român de tenis Mihai Rusu, fost crainic sportive la Europa Liberă a dezvăluit că procesul de dopaj al Simonei Halep este tergiversat chiar de avocații sportivei. El a povestit că a aflat aceste lucruri de la un reprezentant al Agenției Mondiale Anti-Doping.

„După o discuție cu un inspector WADA din Munchen am aflat că presiunea este de partea Simonei Halep, nu invers! Să nu creăm impresia ca judecătorii sunt de vină! Ei raspund la cererile avocaților Simonei Halep”, a declarat Mihai Rusu pentru ProSport.

Potrivit spuselor sale, apărătorii Simonei Halep nu dețin toate dovezile care să-i ajute să obțină o achitare motiv pentru care au cerut o amânare.

„Procesul Simonei Halep este tergiversat de avocații ei, care caută contraargumente! Judecătorii au probele controlorilor anti-doping, așa că nu ei sunt acuzații. Mingea se află în terenul avocaților”, a adăugat fostul tenismen.