Fosta iubită a lui Liam Payne cheltuia 25.000 de dolari pe lună
- Maria Pană
- 3 ianuarie 2025, 15:59
Liam Payne a murit acum trei luni, dar nici până acum nu sunt clare circumstanțele morții sale. Acum, ies mai multe detalii despre relația sa cu Kate Cassidy, care ar fi plecat cu doar câteva zile înainte de tragedie.
Liam Payne principalul sponsor al fostei iubite
Potrivit unor surse Liam cheltuia o mică avere pe Kate în fiecare lună pentru a-și finanța stilul de viață. The Mirror susține că Kate, în vârstă de 25 de ani, primea o indemnizație de 10.000 de dolari pe lună. Asta pe lângă accesul la cardul de credit al artistului, de pe care ar fi cheltuit în medie 25.000 de dolari în fiecare lună. „Kate are banii ei, așa că nu e ca și cum depindea de el. Ea nu are banii pe care îi avea Liam, desigur, dar nu era falită”, a susținut o sursă.
„Ea face bani prin parteneriate cu rețelele sociale”, a mai spus aceiași persoană. „Nu va trăi același stil de viață pe care îl trăia cu Liam, dar va fi bine”. Există surse care spun că fosta iubită, Kate, ar fi intenționat să lupte pentru o parte din averea cântărețului. Acesta ar fi avut în momentul decesului acesta avea o avere de 70 de milioane de dolari.
Nu va lupta pentru averea cântărețului
Sursa a negat însă afirmațiile. „Ea spune că nu va pretinde nimic din averea lui pentru că nu au fost căsătoriți și el are un fiu”, a spus aceasta. „Nu este averea ei să pretindă ceva. Desigur, moartea lui Payne este un minus financiar, dar tristețea ei nu are nimic de-a face cu banii - este tristă că l-a pierdut pe Liam. Banii nu contează”, a menționat sursa.
„Dar va trebui să se mute și să se regrupeze și va găsi un nou loc în care să trăiască pe măsură ce se vindecă”, a mai spus sursa. Liam a lăsat în urmă un fiu de 7 ani, Bear, a cărui mamă este cântăreața engleză Cheryl Cole. Se presupune că o mare parte din valoarea netă a cântărețului One Direction va fi lăsată singurului său copil.