Fonduri europene pentru două spitale din Galați. Finanțare de 33 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor din pandemie

Fonduri europene pentru două spitale din Galați. Finanțare de 33 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor din pandemieSursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Două spitale din Galați vor deconta cheltuieli cu dotări, făcute în timpul pandemiei Covid, în valoare de aproape 7 milioane de euro. Banii provin din fonduri europene și au fost contractați de Consiliul Județean. Este vorba despre materiale consumabile și echipamente medicale achiziționate pentru îngrijirea pacienților de Covid.

Două spitale din municipiul Galați vor deconta cheltuieli cu dotări, făcute în timpul pandemiei Covid, în valoare de aproape 7 milioane de euro. Banii provin din fonduri europene și au fost contractați de Consiliul Județean, după cum a anunțat președintele instituției. Costel Fotea.

Consiliul Județean Galați a semnat un contract de finanțare pe fonduri europene pentru decontarea sumelor cheltuite în timpul pandemiei de două spitale locale. Este vorba despre banii din care au fost achiziționate materiale de protecție, materiale sanitare, dezinfectanți și echipamente pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei și a Spitalului de Pneumoftiziologie. Cheltuielile au fost făcute în perioada pandemiei de coronavirus.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că a semnat luni, 1 august, un contract de finanțare din fonduri europene, în valoare de 33.5 milioane de lei.

„În perioada pandemiei, pentru gestionarea acestei crize sanitare, Consiliul Județean, Spitalul de Urgență Galați și Spitalul TBC au investit zeci de milioane de lei pentru achiziționarea a sute de mii de materiale de protecție și consumabile, mii și mii de litri de soluții dezinfectante sau sute de echipamente medicale pentru diagnosticarea și tratarea pacienților Covid-19, inclusiv aparate de ventilație, concentratoare de oxigen și monitoare de funcții vitale”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Spitalele din Galați au de recuperat 80 de milioane de lei

Oficialul gălățean, Costel Fotea, a precizat că instituția pe care o conduce, Consiliul Județean, a făcut demersuri vreme de doi ani pentru a recupera aceste fonduri. În cele din urmă, eforturile au fost încununate de succes, iar banii urmează să ajungă la bugetul local.

„Astăzi (luni, 1 august – n. red.), după o muncă de aproape doi ani, am reușit să recuperăm peste 33,5 milioane de lei din banii cheltuiți, cele două spitale fiind în prima linie de luptă cu noul coronavirus”, a anunțat președintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, conform Antena 3.

Spitalul Județean, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul TBC, toate din orașul Galați, dar și Spitalul Municipal din Tecuci, au obținut până în prezent peste 80 de milioane lei, fonduri europene. Banii urmează să fie folosiți pentru decontarea cheltuielilor efectuate în timpul pandemiei de COVID. Sumele care vor fi recuperate vor fi folosite pentru dotarea și modernizarea unităților medicale.