Florin Roman, atac la Vlad Voiculescu. Mii se persoane, vaccinate fără programare

Florin Roman, atac la Vlad Voiculescu. Mii se persoane, vaccinate fără programare

Florin Roman, atac la Vlad Voiculescu. Deputatul a lansat un atac devastator la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cu privire la faptul că există persoane care s-au vaccinat fără programare.

Florin Roman, atac la Vlad Voiculescu. Florin Roman, deputat PNL, a lansat un atac devastator la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cu privire la faptul că există persoane care s-au vaccinat fără programare. Deputatul PNL susține că este inadmisibil ca persoane în vârstă sau bolnave să nu fie vaccinate din cauza pilelor și relațiilor.

Florin Roman, despre zecile de mii de persoane care s-au vaccinat fără programare: „Este de neacceptat”

Redăm postarea deputatului PNL.

„Să înțelegem că avem parte de o vaccinare paralelă?

Am aflat cu stupoare, chiar prin vocea MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII, că 30% dintre cei care s-au vaccinat sunt persoane care nu s-au înscris pe platformă...ceea ce este de neacceptat!

Este inadmisibil ca persoane în vârstă, bolnave sau cu dizabilități să fie amânate din cauza PILELOR și RELAȚIILOR.

Ceea ce se întâmplă este un factor de descurajare!

Aștept cu mare interes ca domnul ministru să răspundă care sunt persoanele vinovate și privilegiații care au sărit peste rând!

Discursurile nu rezolvă incapacitățile de funcționare ale procesului de vaccinare!

AȘA NU NE MAI FACEM SĂNĂTOȘI”

Valeriu Gheorghiță, precizări despre cei care se vaccinează fără programare

Marți, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, a făcut precizări despre situația în care anumite persoane se vaccinează fără programare.

„În ceea ce privește modalitatea de programare, pentru că au fost foarte multe persoane care vehiculau ipoteza că se vaccinează foarte multe persoane în afara sistemului de programare. Pot să vă spun că există în acest moment o serie de categorii de persoane care se vaccinează în afara sistemului de programare informatic în platformă și care sunt generate de condițiile medicale și sociale ale acestora.

Ne referim la persoane care sunt internate în centre medico-sociale și rezidențiale. Ele sunt vaccinate fără să existe programare în platforma informatică. Programarea la vaccinare ale acestor persoane se efectuează de către Comitetul Județean pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției care asigură coordonarea activității de vaccinare din fiecare județ, împreună cu Direcțiile de Sănătate Publică, împreună cu directorul care administrează aceste centre”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.