Evenimentul Zilei > Actualitate > Florin Chilian: ”Preţul meu nu e de înţeles pentru proşti” | VIDEO
Florin Chilian: ”Preţul meu nu e de înţeles pentru proşti” | VIDEO

Florin Chilian: ”Preţul meu nu e de înţeles pentru proşti” | VIDEO

Florin Chilian şi-a reeditat albumul de debut, “Iubi, interfaţă la realitate”.

“Iubi… hai la mare să fugim, să-i fentăm pe toţi poeţii…”… cei care ştiu refrenul pe dinafară, alături de strofe întregi din “Chiar dacă”, “Lumi albe” sau “Întoarce-te când dorm”, au fost fericiţi să afle că Florin Chilian şi-a relansat, zilele trecute, albumul de debut, “Iubi, Interfaţă la Realitate”. “Chiar dacă n-o mai vezi zâmbind, chiar dacă n-o auzi venind”, spune Florin Chilian, niciun efort nu e prea mare pentru a-ţi continua un vis, mai ales atunci cĂnd visul atinge realitatea într-unul dintre punctele esenţiale: afacerea cu muzica, devenită “profitabilă şi la vedere”.

S-au făcut aproape şapte ani de cĂnd ai lansat, cu ceva sacrificii, “Iubi”…
Cu destule sacrificii, da. Primul album, în 2001, a fost refuzat de toate casele de discuri, pentru că, în opinia directorilor de marketing, şi mă refer acum mai ales la cel de la A&A Records, ce făceam eu nu exista în momentul acela pe piaţă, deci aveam din start o mare bilă neagră. Mi s-a spus că, dacă aş fi cântat ca Animal X, de pildă, m-ar fi produs oricine, imediat. Mi-au recomandat să-mi schimb şi numele, în ideea că aşa voi fi mai comercial. Îmi propuneau să mă lanseze cu “numele de scenă” “Cili”, “Ciupi”, sau ceva de genul ăsta. Alţii îmi propuneau să-mi cumpere piesa, “Iubi” şi să o cânte altcineva, de fapt, să o mimeze altcineva. Voiau să-mi dea două sute de dolari pe piesă, iar eu le-am cerut cinci sute. Aş fi vândut-o, pentru că pe vremea aia muream de foame. Dar am şi au preţul meu. Ca fiecare. Doar că preţul meu nu e de înţeles pentru proşti. Poate că unii se gândesc acum că a fost uşor…. Aia de la casa de muzică ştiau că mi-e greu şi au zis că mă prind. Dar nu ne-am înţeles. Doamne ajută că nu m-am schimbat! Nici radiourile nu au fost atunci prea prietenoase pe vremea aceea. Spuneau că nu e momentul. Piaţa muzicală era atunci destul de haotică. Acum s-a mai aşzeat, în primul rând datorită consumatorilor de muzică, a cumpărătorilor. Eu am primit discuri de aur şi de platină pentru vânzări. Cred că oamenii s-au săturat de forme fără fond, măcar din punct de vedere muzical. Dacă un album aşa cum este “Iubi” a fost cerut insistent de piaţă, înseamnă că are într-adevăr un interior cu substanţă.

Aventurile pĂnă la reeditarea lui?
După un an de la lansarea pe piaţă cu Soft Records am cumpărat drepturile pentru acest album. Casa de discuri îmi dăduse patru milioane într-un an ca procent din vânzări şi mă gândeam că nu e bine deloc. Albumul ăsta însemna foarte mult pentru mine. Când l-am lansat n-am pus nici un fel de condiţie, pur şi simplu treabuia să-l pun pe piaţă, chiar dacă asta a însemnat să semnez un contractul cu şase la sută din vânzări şi să plătesc eu cam tot, inclusiv tipografia. După un an de zile m-am împrumutat de la prieteni, o mie de dolari, am cumpărat drepturile, apoi am stat cu masterul într-o cutie neagră aici, în casă, vreo cinci ani, pĂnă cĂnd am reuşit să-l reeditez. La rugămintea Dlui Moraru, de la Roton, care mi-a spus că Audia A6 şi-a făcut o “lifting” şi că i se pare corect să-mi schimb maşina. Între timp, muzica a devenit pentru mine o afacere extrem de profitabilă şi la vedere.

Schimbări de semnalat?

Albumul este identic cu cel din 2001, pentru că am vrut să păstrez tot parfumul anilor respectivi, care înseamnă pentru mine multă emoţie, multă nesiguranţă, multe vise, tot felul de prostii din astea care n-au nicio legătură cu lumea lor reală. Doar cu lumea mea. Până şi grafica noului album e identică. Singura modificare este reorchestrarea piesei “Chiar dacă”, care are şi un nou videoclip. Am refăcut piesa cu Prosonic Strings Orchestra, orchestra producătorului meu muzical Raymond Vancu, omul care a lucrat şi cu Francis Ford Coppola pentru coloana sonoară a filmului “Tinereţe fără Tinereţe”. Videoclipul este o animaţie 3D şi 2D, combinate cu filmări reale. Este o poveste despre fericire şi despre acel echilibru pe care, dacă-l întâlneşti devreme şi ai norocul să-l recunoşti în timp ce ţi se întâmplă, vei încerca mereu, de-a lungul vieţii, să-l regăseşti. Norocoşii fac din asta un reper, pentru toată viaţa. E vorba de echilibrul pierdut din prea puţină înţelepciune şi prea mult avânt copilăresc. E vorba de aroganţă tinereţii.

PROVOCARE

„Îmi vând castelul ca să ajut guvernul“

Iar acum… îţi vinzi castelul…
Îmi vând castelul. Nici nu ştiu care este castelul meu, de fapt. Probabil tot ce sunt eu. Îl vând, fac o licitaţie, iar cu banii voi sprijini guvernul. Vreau să-i ajut să-mi plătească drepturile de autor furate o dată cu piesa zece. Deja s-au găsit cumpărători. Macheta castelului meu este expusă la Plazza Miliatari, unde poate fi văzută şi de dl. Gheorghe Lazăr, director al Curţii de Conturi din România, şi de dl. Ionel Ştefan, consilier din partea PNL în Curtea de Conturi, cei doi domni care au ajutat Ministerul Culturii să-mi fure drepturile de autor asupra piesei “Zece”, muşamalizând furturile ce se întâmplă în MCC.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: