Tragedie în Nigeria. 300 de eleve, răpite de mai mulți bărbați înarmați

Tragedie în Nigeria. 300 de eleve, răpite de mai mulți bărbați înarmați

Aproximativ 300 de fete au fost răpite de bărbaţi înarmaţi la o şcoală din Nigeria, au transmis autoritățile locale.

Circa 300 de fete au fost răpite de bărbați înarmați la o școală din Nigeria. Bărbaţi înarmaţi neidentificaţi au răpit circa 300 de fete dintr-o şcoală din nord-vestul Nigeriei, a declarat vineri pentru DPA un oficial local rămas sub protecţia anonimatului.

Fetele au fost răpite vineri dimineaţă din colegiul-liceu în care învăţau în oraşul Jangebe din statul Zamfara, a spus oficialul guvernamental.

„Bărbaţi înarmaţi au venit la şcoală cu maşini, apoi au forţat sute de fete să meargă cu ei”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernului local, Sulaiman Tunau Anka.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autorităţile încearcă să stabilească numărul exact al elevelor răpite. În zonă au fost desfăşurate forţe de securitate pentru „a-i căuta pe aceşti criminali”, conform autorităţilor locale.

Sute de fete au fost răpite de la o școală din Nigeria de către bărbați înarmați

„Două dintre fetele mele, de 10 şi 13 ani, se numără printre cele 300 de fete despre care autorităţile şcolii ne-au spus că sunt date dispărute”, a declarat un părinte.

Acţiuni de răpire de adolescente au loc deseori în centrul şi în zona de nord-vest a Nigeriei şi sunt comise de grupări criminale care terorizează populaţia, fură animale din gospodării şi jefuiesc sate.

La 16 februarie, cel puţin 44 de persoane, în majoritate elevi, au fost răpite de la o şcoală din apropiere de comunitatea din Kagara, în statul vecin Niger.

Nigeria, ținta atacurilor grupărilor jihadiste

La începutul acestui an o sută de persoane au fost ucise  în atacuri comise în două sate din vestul statului Niger, în ceea ce ar putea fi cel mai grav masacru împotriva civililor în această ţară vizată de grupări jihadiste, transmite AFP, citând un responsabil local.

CITEȘTE ȘI Aterizare de urgență pe un aeroport din Rusia Problemele se țin lanț de avioanele Boeing

CITEȘTE ȘI Imagini stranii pe cer. Un fenomen ciudat a apărut din senin. FOTO

Sursa: Agerpres