Proprietatea de la Los Olivos, aflată la 60 de kilometri de Santa Barbara, nu se mai numeşte însă Neverland, ci „Sycamore Valley Ranch” şi costă în jur de 100 de milioane de dolari, a precizat Suzanne Perkins, reprezentantă a Sotheby’s International Realty care se ocupă de tranzacţie, relatează The Wall Street Journal.

A refuzat să crească

Întregul domeniu a fost reamenajat. Au dispărut însă celebrul parc de distracţii al megastarului, animalele exotice, urangutanii şi elefanţii care hoinăreau nestingheriţi pe vasta proprietate. Emblematicul ceas floral a rămas la locul lui. La fel, linia de cale ferată şi gara create de Michael Jackson.


FOTO: 22 de construcții se află pe noul „Sycamore Valley Ranch”



Proprietatea are o suprafață totală de peste 1000 de hectare și găzduiește 22 de construcții. Vila centrală, în stil normand şi poziţionată între două lacuri de vis, are o suprafaţă de 3600 metri pătraţi, cu şase dormitoare uriaşe, o sală de cinema cu 50 de locuri şi o anexă pentru angajaţi. Alături se află o casă de oaspeţi, o piscină, o cabană, un spaţiu pentru grătar, terenuri de baschet şi tenis.

În 1987, Michael Jackson a plătit 19,5 milioane de dolari pentru această proprietate pe care a transformat-o ulterior într-un tărâm de poveste, inspirat de celebra poveste a lui Peter Pan, băiețelul care a refuzat să crească, și cu care megastarul s-a identificat adesea.

15 ani de viață

A locuit aici mai bine de 15 ani, dar în 2005, după ce a scăpat de acuzaţiile de molestare sexuală a unor copii, Michael Jackson a părăsit definitiv Neverlandul şi s-a instalat în Bahrain o perioadă.

Ca urmare a unor datorii de 25 de milioane de dolari, în 2006, 49% din proprietate a rămas în posesia lui Michael Jackson, respectiv a moştenitorilor, iar 51% a trecut în proprietatea Colony Capital LLC, o companie de investiţii condusă de miliardarul Tom Barrack.