Europa a pus de mult timp în aplicare diverse instrumente pentru a rezolva problema și, din punct de vedere financiar, cel mai eficient dintre toate este Fondul social european, care sprijină măsuri de îmbunătățire a calității ocupării forței de muncă.

“Întrucât o parte a problemei este legată de nivelul scăzut de pregătire, fondurile structurale au potențialul de a sprijini statele membre în îmbunătățirea sistemelor lor de educație și formare profesională, în special în timpul vieții profesionale. Cu toate acestea, sunt necesare resurse suplimentare, inclusiv pe plan legislativ”, explică Luca Ratti, profesor asociat de drept european și comparativ al muncii la Universitatea din Luxemburg, coordonator al grupului de cercetare „Working, Yet Poor (WorkYP)”, care timp de trei ani a primit o finanțare de 3,2 milioane de euro de la programul UE Orizont 2020.

Proiectul se ocupă de persoanele care, chiar dacă lucrează, riscă sărăcia sau se află sub pragul sărăciei (așa-numiţii „lucrători săraci”). În 2017, aproape 10% din populația activă a UE a fost considerată în pericol de sărăcie. În Europa, Luxemburg are a doua cea mai mare rată de sărăcie, egală cu 13,5% (date din 2018); Belgia 5,2%, Germania 9,1%, Italia 12,2%, Olanda 6,1%, Polonia 9,7%, iar în final Suedia 7 %. Pe lângă faptul că duce la excludere socială, la disparitate și inegalitate, sărăcia la locul de muncă pune în pericol o caracteristică esențială a cetățeniei UE, și anume perspectiva de a duce o viață demnă.

Distribuția sărăciei la locul de muncă diferă substanțial în Europa, atât datorită dinamicii diferite a sistemelor sociale, cât și a diferitelor politici puse în aplicare de fiecare stat membru. Diferențele regionale sunt atât de mari încât, pentru a fi considerați muncitori săraci în România, trebuie să câștigați mai puțin de 200 de euro, în timp ce în Luxemburg, mai puțin de 2000.

„Disparităţile – continuă Ratti – există între țările cu diferențe enorme în ceea ce privește costul vieții, cum ar fi chiar România și Luxemburgul, dar și între țările vecine, unde nivelul de trai este mai similar. Riscul sărăciei la locul de muncă este mai mare de 13% în Luxemburg, în timp ce în Belgia este de doar 5%.

Cauzele acestor diferenţe sunt multiple și adesea, acestea nu depind doar de nivelul salariilor minime, ci și de serviciile de asistență publică asociate cu anumite niveluri de venit și de aceleași caracteristici ale populației active, de exemplu, un număr tot mai mare de lucrători independenți, în special cei care își obțin veniturile în principal de la un singur client.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE