Tîrgumureșeanul Ion Astăluș este one-man show în artă, dar și șeful Trenului Regal, maestrul operelor miniaturale, precum și un povestitor cu har. Este singurul român care a expus la Luvru. Este românul căruia i s-au asigurat în Germania și bani și faimă, dar a rezistat doar un an în patria lui Goethe. L-a tras ața acasă, adică într-un mic sat din județul Mureș.

L-a sculptat pe Eminescu într-un bob de orez, apoi într-un bob de mac. L-a prezentat pe poetul național în 39 de feluri în diferite boabe. Are peste o mie de sculpturi în miniatură, pe Iisus într-o castană. A sculptat în alune, fistic și sâmburi de măsline.

Sculpturi în boabe de orez și mac

Nu este nimic simplu, nu toate boabele sunt potrivite pentru sculptură. A sortat zece kilograme de orez pentru a găsi bobul potrivit. Își meșterește singur dălțile, le face din ace de seringă. Are o răbdare de fier, îi sunt necesare câteva luni până pregătește ustensilele. Își pune exponatele peste tot prin casă și-i dă mari bătăi de cap soției. Când Ani șterge praful trebuie să fie cu ochii în patru, peste tot sunt operele lui Ion.

Ion Astăluș este un autodidact, dar a făcut și multe cursuri. Are atestate de detectiv, ornitolog, colecţionar, inspector de protecţia muncii, fochist, vameş, impiegat şi a mai făcut cursuri de cinematografie, fotografie, alpinism şi paraşutism, prananadi şi reiki. Este şeful Trenului Regal şi singurul care are autoritatea să pună în mişcare locomotiva. A scris zeci de cărți. Pasionat de miniatură, în una dintre cărți vorbește despre miraculosul Ținut al Urieșilor. Acolo unde este și Fântâna Zmeilor, un loc despre care circulă zeci de legende. La răspântia dintre județele Mureş, Cluj şi Alba, acolo unde era granița Ardealului de Nord, pe o pantă abruptă se află Fântâna Zmeului.

 Apă cu porția pentru săteni

Legenda spune că Uriașul era prezent acolo unde era nevoie. Încărca roadele în carele țăranilor obosiți și făcea tot felul de lucruri care depășeau puterile lor. Însă, oamenii îl șicanau. Zmeul mânca și trei boi pe zi și sătenii își ascundeau animalele de el. Supărat și șicanat, Uriașul a luat într-o noapte fântâna satului în brațe și a dus-o în locul unde oamenii nu puteau ajunge la ea.

Uriaşul le dădea oamenilor, cu porţia, câte un căuş de apă. Un căuş însemna un pumn al zmeului, care reprezenta o saca, adică un butoi, adică aproape o sută de litri. Era ca o junglă, panta abruptă. Fântâna nu seacă și nu îngheață niciodată. Pe timpul secetei din 46-47 a secat și Mureșul, dar fântâna, nu. Apa este limpede ca cristalul și are aceeași temperatură indiferent de anotimp. Construită pe vremea protodacilor, din plăci de granit, fântâna a rămas doar un izvor deoarece nu mai este împrejmuită.

O minune a naturii, lăsată de izbeliște

„Această fântână a fost îngrijită, dar cu timpul, ignoranţa şi beneficiile civilizaţiei au aduso în această stare. Animalele o duc bine aici pentru că melcii, precum vedeţi, vin să se adape. În zonă s-au dezvoltat salamandre, mărimea lor obişnuită de 10-15 centimetri, aici au fost găsite salamandre chiar de 1 metru, plus şerpi foarte mari, pentru că, încetul cu încetul, ne duce cu gândul la zmeu, dragon... fantezia populară este bogată”, a explicat Astăluș. Ar fi un obiectiv turistic unde ar năvăli străinii. Dacă ar fi reabilitat, dacă ar fi promovat, dacă cineva sus-pus și-ar da interesul.