Sindicatul Funcționarilor Publici din Camera Deputaților, apel la DNA și ANI. Ce reclamă sindicaliştii
- Antonia Hendrik
- 9 aprilie 2025, 17:01
Camera Deputaților. Sursa foto: facebookSindicatul Funcționarilor Publici din Camera Deputaților cere Parchetului General, DNA și ANI să se autosesizeze în legătură cu examenele organizate de Senat pentru evaluarea angajaților acestei instituții.
Sindicatul Funcționarilor Publici, nemulțumiți de organizarea examenelor
Sindicatul Funcționarilor Publici din Camera Deputaților își exprimă nemulțumirea față de examenele organizate de Senatul României pentru evaluarea angajaților săi. Reprezentanții sindicali acuză faptul că subiectele și baremele au fost distribuite cu o zi înainte de desfășurarea testării, considerând că aceste examene sunt nu doar ilegale, ci și organizate incorect.
„Potrivit legislaţiei în vigoare, dezvăluirea, în orice mod, a subiectelor stabilite de comisia de examen sau a baremului de corectare a acestora înainte de finalizarea examenului, se pedepseşte conform legii.
Prin aceste vicii sunt, deopotrivă, profund alterate nu numai principiile declarate ale reorganizării (menţinerea în funcţii a celor mai performanţi şi profesionişti angajaţi pentru a proteja banii publici percepuţi de la cetăţeni sub formă de taxe şi impozite; respectul declarat pentru aceşti angajaţi; organizarea de concursuri corecte şi cinstite), ci şi legalitatea şi funcţionalitatea instituţiei Senatului României, competenţele morale şi profesionale ale persoanelor cu funcţii de conducere din Senatul României, precum şi prestigiul funcţiei publice parlamentare pentru care pledăm în mod absolut”, se mai arată în comunicatul emis de către Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaţilor.
Sindicaliştii acuză că examenele sunt trucate
Sindicaliștii susțin că scopul acestor „concursuri trucate, ilegale și măsluite” este concedierea a zeci de angajați ai Senatului, care își vor pierde locurile de muncă într-un mod „nedrept, inechitabil și arbitrar”. Aceștia au investit „pasiune prin perfecționare continuă, corectitudine, imparțialitate, probitate morală, integritate profesională, neutralitate politică și onoare” în carierele lor.
Sindicaliştii au mai transmis: „Prin acest simulacru de testare profesională se reîncadrează în structurile parlamentare de specialitate, specifice, persoane care nu au susţinut niciodată vreun concurs de încadrare prin transparenţă, competitivitate, imparţialitate şi neutralitate politică şi care, în acest mod, afectează pe viitor carierele celor care au dobândit acest statut cu respectarea deplină a legii”.

Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari
Sindicatul Funcționarilor Publici semnalează și alte nereguli
Sindicaliștii solicită verificarea modului în care funcționarii parlamentari au fost transferați din structuri care nu necesitau concurs în altele unde era obligatorie organizarea unui astfel de examen, conform articolului 12, alineatul (1), litera i) din Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.
De asemenea, ei cer o analiză a angajării personalului contractual în structurile care desfășoară activități ce implică exercitarea prerogativelor constituționale ale Parlamentului, având în vedere că acest personal nu depune declarații de avere și interese și nu ocupă funcții publice parlamentare. Sindicaliștii solicită, de asemenea, tragerea la răspundere, conform legii, a persoanelor care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au încălcat normele legale în vigoare, făcând referire la abuzul în serviciu, neglijența în serviciu și utilizarea funcției pentru a favoriza anumite persoane.
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților își exprimă solidaritatea cu demersurile colegilor din Senatul României, condamnând acțiunile arbitrare ale decidenților din Senatul României, prin care sunt puse în pericol și desconsiderate Constituția României, legile țării, și statutul României de Stat de drept, a transmis Biroul SFPP Camera Deputaților.

