Fănel Bogos, omul de afaceri care a plătit pentru a ajunge în biroul lui Ilie Bolojan, plasat sub control judiciar
- Mădălina Sfrijan
- 30 martie 2026, 19:41
Fanel Bogos. Sursa foto: Captură videoOmul de afaceri vasluian Fănel Bogos, arestat preventiv în noiembrie 2025 și acuzat de DNA că a apelat la rețele de influență pentru a forța schimbarea conducerii DSVSA Vaslui, a fost plasat luni sub control juriciar pentru 60 de zile. Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă.
Fănel Bogos, plasat sub control judiciar
Alți trei inculpați din dosar, acuzați de trafic de influență, dare de mită sau șantaj, au fost, de asemenea, plasați sub control judiciar pe aceeași perioadă.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași. În baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 și art. 211, art. 215 și următoarele din Codul de procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de Bogos Fănel, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, (patru acte materiale) și complicitate la folosirea influenței ori autorității, (…) ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod Penal, art. 41 al. 1 Cod Penal, prin Încheierea nr. 85 din 06.11.2025 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia a fost emis mandat de arestare preventivă, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, au arătat judecătorii.
DNA susține că Fănel Bogos ar fi folosit rețele de influență care au ajuns până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală, încercând să schimbe conducerea DSVSA Vaslui cu persoane care să favorizeze ilegal interesele financiare ale afaceristului. Acesta s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, iar stenogramele anchetei arată că a plătit 1,5 milioane de euro celui care i-a facilitat audiența.

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
Culisele întâlnirii
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că premierul Bolojan s-a întâlnit pe 23 septembrie 2025 cu Bogos și cu președintele PNL Vaslui, Mihai Barbu.
„Discuția ar fi durat aproximativ 15 minute și nu a avut niciun fel de urmări în privința situației dlui. Bogos, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri”, a arătat Dogioiu.
Conform reprezentanților Ghvernului „încercarea de a obține sau intermedia audiențe la orice demnitar prin asemenea metode atrage răspunderea celor care o fac, conform prevederilor legale și trebuie sancționată ca atare”.
Bogos și legătura cu Bolojan
Bogos, administrator al unei societăți din domeniul creșterii păsărilor din județul Vaslui, a fost reținut în noiembrie 2025 de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași pentru fapte de corupție. În același dosar, Mihai Barbu a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat că a intermediat întâlniri între Bogos și persoane din administrația centrală.
Interceptările DNA arată că Bogos l-a amenințat cu moartea pe șeful DSVSA Vaslui și a apelat la 4-5 rețele de foști securiști pentru a-și rezolva problemele cu autoritatea sanitar-veterinară.
„Martor: Am auzit c-aveți controale pe-acolo, că le-ați zis să mute mașina prin spate! Iar aveți controale? Fănel Bogos: Dar de un an de zile, de un an de zile mă … cumătrul ăsta întruna! Când îl prind, i-am zis … bă, plecăm odată amândoi, eu plec cu poliția, tu pleci cu popa, du-te dracului de-aici de …. Că am ajuns… am … lucrez cu 4-5 canale de… tot felul de… securiști, de tot felul de … casă de avocatură, securiști și alta și…”, potrivit stenogramelor.
Pentru a-l înlocui pe șeful DSV Vaslui, Mihai Ponea, Bogos a apelat la șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu, care i-a obținut o audiență la premierul Bolojan. De asemenea, a contactat rețele de rezerviști, foști ofițeri SIE și SRI și foști magistrați militari.
Procurorii susțin că Bogos urmărea să obțină protecție pentru nereguli care reprezentau un pericol pentru sănătatea publică.
„Analiza sistemelor relaționale formate din oameni politici, foste cadre militare din cadrul SIE și SRI, jurnaliști, foști magistrați și persoane cu o mare influență în mediul politic și administrativ, relevă conturarea unui sistem ocult de influență și protecție, configurat în jurul societății administrate de Bogos Fănel, având ca finalitate legitimarea și perpetuarea unor activități cu caracter ilegal, activități care sunt de natură a pune în pericol sănătatea publică”, au arătat procurorii.
Bogos a recunoscut că urma să aibă o întâlnire cu premierul prin intermediul lui Barbu.
„Marți m-a chemat Bolojan la el, din partea unui domn Barbu… Ne-ntâlnim sigur”.
Totuși, procurorii nu au găsit elemente care să indice implicarea directă a premierului în faptele cercetate.
Într-un alt episod din dosar, Bogos i-ar fi oferit Laurei Iusein 500.000 de euro pentru a rezolva problemele companiei. Ulterior, a avut o întrevedere de patru ore cu premierul la sediul PNL din București, cerând sprijin, însă Bolojan ar fi refuzat să intervină. Afaceristul ar fi plătit apoi 1,5 milioane de euro persoanei care i-a facilitat întâlnirea, fără a obține niciun rezultat.
„Degeaba s-a dus la Bolojan, am stat deoparte și am râs. S-a dus! Degeaba i-a dat lui Laura Iusein 500.000 de euro, l-a făcut în… știi. Eu am vorbit să vorbim, am venit să…! (…) Pentru că a mers la Bolojan și a mers direct.. degeaba, a mai dat un milion jumate’ de euro ca să-l pună față-n față cu Bolojan și răspunsul lui Bolojan după 4 ore a fost… pe bune, prea multe bube în cap, nu mă bag!”, conform interceptărilor.
Ce spunea premierul despre discuția cu omul de afaceri
Premierul Ilie Bolojan a oferit detalii despre întâlnirea pe care a avut-o cu Fănel Bogos, acuzat de instigare la șantaj și cumpărare de influență, la Palatul Victoria. El a explicat că omul de afaceri nu i-a cerut nimic, ci doar și-a exprimat nemulțumirea că este tratat necorespunzător de autoritățile locale.
„A fost o programare care cred că s-a făcut prin cabinet, nu mai știu exact și domnul Barbu, pe care îl știam de mulți ani de zile, cum îi cunosc pe toți cei care sunt în PNL de ceva timp. El are o vechime destul de mare și când ești de 30 de ani în PNL îi cunoști pe toți membrii de partid, cel puțin pe cei care sunt în diferite structuri centrale, președinți organizați și așa mai departe. A venit la mine cu acest domn al cărui nume la data respectivă, vă dați seama, nu-mi spunea nimic”, spunea premierul.