Evenimentul Zilei > Justitie > EXCLUSIV. Firma BSG, care a dat primul tun din pandemie, a fost radiata. Cronică judiciară
EXCLUSIV. Firma BSG, care a dat primul tun din pandemie, a fost radiata. Cronică judiciară

EXCLUSIV. Firma BSG, care a dat primul tun din pandemie, a fost radiata. Cronică judiciară

Judecătorii de la Tribunalul București au decis pe data de 6 mai repunerea pe rol a cauzei în dosarul 25905/3/2020. Este vorba despre dosarul privind achiziția de către UNIFARM SA a măștilor și a combinezoanelor de protecție, din primele zile ale pandemiei de COVID. Inculpații sunt Adrian Ionel, fost director general UNIFARM și Maria Radu, fost director comercial.

UNIFARM SA a încheiat în martie 2020 un contract pentru 3 milioane de măști chirurgicale și 250 mii combinezoane de protecție de uz medical cu firma BSG Business Select SRL. Marfa era produsă în Turcia. Contractul a fost reziliat chiar în ziua în care a fost livrată prima tranșă de produse, 1 milion de măști și 26 mii combinezoane. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Adrian Ionel pe motiv că ar fi pretins “un comision” de 750 mii euro prin intermediul unui cetățean de origine libaneză pe nume André Jaderian.

După mai multe condamnări și recuzări a început procesul

Firma BSG Businee Select SRL aparținea cetățeanului iranian Yousefi Alireza și nu avea activitate atunci când în firmă a intrat Simona Ciulavu. Aceasta este un personaj controversat, care a făcut parte din anturajul membrilor clanului “Sportivii”, dar și din anturajul fostului lider PNL și Prim-ministru Ludovic Orban. Ea a fost condamnată la închisoare, 1 an și 6 luni cu suspendare, în dosarul “Clanul Sportivilor”, în anul 2014.

La momentul inițierii afacerii cu iranianul și cu UNIFARM SA, Simona Ciulavu era asociată cu Petru Pitcovici, fost ofițer DGA și cu Robert Ionescu, fost avocat și fost viceprimar al Capitalei din parte partidului lui Gigi Becali. Simona Ciulavu a intrat acționar în firma iranianului Yousefi Alireza și a devenit administrator. După ce UNIFARM SA a reziliat contractul unilateral, Ciulavu a amenințat că va da în judecată compania de stat pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite. Între timp, procurorii au intrat pe fir și au început ancheta și în iunie 2020 l-au pus sub acuzare pe Adrian Ionel pentru abuz în serviciu și luare de mită.

Procurorii au mai acuzat conducerea UNIFARM pentru că au achiziționat măști de protecție și nu măști chirurgicale, așa cum era prevăzut în contract. Toate acestea au fost tocate de presă în ultimi doi ani.  André Jaderian și Yousefi Alireza au fost judecați și condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce și-au recunoscut faptele. Adrian Ionel și Maria Radu au rămas în dosar și au fost trimiși în judecată în octombrie 2020. Împotriva celor doi s-au dispus și măsuri, atât de sechestru pe bunuri cât și de control judiciar. Procesul a debutat cu mai multe recuzări ale judecătorilor, cu amânări din cauza COVID-ului și cu suspendări ale cercetării judecătorești.

Un iranian blond, cu ochi albaștri

La termenul din 6 mai, instanța a decis că repune cauza pe rol, în vederea citării SC BSG Business Select SRL prin reprezentant legal pentru data de 13 mai.  Vineri, la termen, ședința a fost programată pentru ora 11.00, la sala 239. Cu un sfert de oră înainte de ora programată, în fața sălii care încă nu se deschisese, a apărut un omuleț. Mic, foarte slab, ras în cap. Ochi albaștri  mustață grizonată. Era îmbrăcat cu cămașă albă în dungi albastre, cravată și sacou bleumarin și pantaloni deschiși la culoare. În spate ducea un rucsac care părea voluminos. Personajul era iranianul Yousefi Alireza, reprezentantul legal firmei BSG Businee Select SRL, cea care livrase UNIFARM-ului primele măști și combinezoane din istoria pandemiei de COVID din România. Nu credeam că există iranieni blonzi cu ochi albaștri. Yousefi chiar așa este.

DNA a cerut desființarea contractului

Ședința a început la ora fixată. Cu câteva momente înainte de intrarea instanței și-a făcut apariția  Adrian Ionel însoțit de avocatul ales, maestrul Alexandru Morărescu și Maria Radu alături de avocata sa. S-a strigat numărul dosarului și s-a făcut apelul nominal, ca de obicei. De fapt, era singurul dosar judecat la acea oră așa că în sală au fost numai părțile implicate și doi studenți la drept veniți în practică. A lipsit reprezentantul părții civile, CN UNIFARM SA.

Yousefi Aliraza
Yousefi Aliraza

Citarea reprezentantului legal al BSG Business Select SRL s-a făcut în calitate de parte interesată deoarece DNA-ul a cerut desființarea unor înscrisuri, mai exact a contractului cu UNIFARM cu anexele sale și procesul verbal de negociere. Cu alte cuvinte, prin anularea contractului de livrare de măști și combinezoane, BSG ar fi fost prejudiciată dacă ar fi avut vreo acțiune civilă, de despăgubiri, împotriva UNIFARM. Numai că imediat a venit și surpriza.

Iranianul are probleme cu urechea

“Ați fost citat pentru că s-a solicitat de către Ministerul public desființarea înscrisurilor  respectiv a contractului, a anexelor. Sunteți parte interesată ca să puneți concluzii cu privire la niște aspecte”, i s-a adresat președinta instanței iranianului. “Nu v-am auzit bine. Puteți să mai repetați că eu am probleme cu urechea”, a răspuns Yousefi, care se așezase în spatele sălii, pe ultimul rând.  “Bun, pot să mai repet dar veniți mai aproape”, l-a invitat judecătoarea. Apoi i-a repetat motivul pentru care l-a citat. “Deci, ați fost citat , societatea a fost citată prin reprezentant în calitate de parte interesată, pentru că s-a solicitat de ministerul public desființarea contractului de achiziție, a celor două anexe și a procesului verbal de negociere. Deci ăsta este motivul pentru care ați fost citat astăzi”

Simona Ciulavu a ieșit din firmă după tunul cu măști

“Deci ce să vă spun. Eu am venit acum doamna judecătoare , eu am venit să mă prezint că am fost chemat și să vă anunț că firma a fost desființată pe data de 9 februarie 2022. Am și dovada de desființare a firmei, iar doamna Simona Ciulavu a fost asociat cu mine în firma de care spuneți dumneavoastră, iar în toamna 2020 a ieșit din firmă, cam așa ceva, iar eu am rămas singur și acum am decis să închid firma pentru că eu nu am avut așa, alte afaceri prin firmă”, a aruncat bomba iranianul. Am remarcat că vorbea foarte bine limba română.

Firma BSG a fost radiată din luna Februarie anul acesta

Judecătoarea și procurorul DNA l-au privit cu mirare. “Aveți actele la dumneavoastră prin care să dovediți? Puteți să le depuneți?”, a întrebat instanța. Yousefi a confirmat și a cerut voie să se apropie. “Pot să vin la dumneavoastră? Masca să pun?”, a cerut permisiunea. Jandarmul care asigură ordinea în sala de judecată s-a ridicat brusc de pe scaun și s-a îndreptat spre iranian. “Mi le dați mie”, i s-a adresat președinta instanței lui Yousefi. Acesta i-a înmânat hârtiile, copii și originale. După câteva clipe în care a studiat hârtiile, judecătoarea nu părea lămurită. ”Mi-ați dat o copie din 8.02 2022 și un original din 16.02. Mergeți acolo la masă și le alegeți”, l-a apostrofat pe patronul fostei firme.

Apărarea cere citarea UNIFARM în cunoștință de cauză

În timp ce Yousefi Alireza își căuta documentele, instanța a cerut părerea procurorului de ședință. “Având în vedere că firma asta este radiată, nu avem o dovadă în acest sens, noi în cauză ne menținem concluziile puse anterior cu privire la înscrisuri”, și-a exprimat opinia procurorul. A intervenit și avocatul Morărescu. În momentul în care maestrul s-a adresat instanței, inculpații s-au ridicat în picioare. “Doamna președinte sunt două chestiuni. Pierderea calității juridice a firmei BSG duce și la pierderea calității de persoană interesată.

În măsura în care se vor dispune desființarea acestor înscrisuri este evident că societatea care nu mai există nu va suporta niciun prejudiciu. Pe de altă parte, am observat că citarea UNIFARM-ului s-a făcut, normal, la un termen de judecată, fără să fie încunoștințată despre obiectul repunerii cauzei pe rol. Or, acest contract a fost semnat de către Unifarm, e adevărat, prin reprezentant legal. Eu consider că UNIFARM-ul ar trebui să-și exprime în mod neechivoc punctul de vedere cu privire la desființarea acestor înscrisuri. Pentru că așa cum a solicitat Ministerul Public, desființarea înscrisurilor vine ca o remediu natural de scoatere din circuitul public a unor înscrisuri care nu atestă adevărul, care au fost falsificate”, a opinat apărătorul lui Adrian Ionel.

DNA este de acord cu avocații inculpaților

“Să înțeleg că solicitați citarea cu mențiunea să-și exprime punctul de vedere cu privire la solicitarea Ministerului Public?”, a vrut să se lămurească instanța. “Da, exact, cu copie după încheiere. Pentru că noi am luat încheierea, am văzut despre ce este vorba și putem să punem concluzii în deplină cunoștință de cauză dacă va fi cazul, în schimb UNIFARM-ul, din câte am văzut la dosar…”, a confirmat avocatul Morărescu. “Este citată, da…”, completează judecătoarea. “Este citată dar fără să i se spună exact ce anume urmează să fie pusă în discuție la termenul prezent”, insistă avocatul.

“În principiu pentru a… ăă, departe de orice suspiciuni…solicitarea că UNIFARM nu a știut despre ce e vorba , aș fi de acord. Dar pe de altă parte, Unifarm nu s-a prezentat la termenul la care DNA a pus aceste concluzii, putea să ia la cunoștință , trebuia să cunoască de solicitarea Ministerului Public, care a pus concluzii de desființare a acestor înscrisuri și ăăă…”, a intervenit procurorul DNA. “Bun, și concluzia?”, l-a întrerupt președinta instanței. “Cum am spus la început sunt de acord cu citarea UNIFARM-ului”, a concluzionat procurorul.

Instanța a decis să scoată firma BSG din dosarul în cauză

“Se va da termen în care se va cita UNIFARM, cu mențiunea să-și exprime un punct de vedere cu privire la desființarea înscrisurilor, pentru 10 Iunie. Și dispunem scoaterea firmei BSG din cauză că e radiată, da? Deci dumneavoastră nu mai trebuie să veniți pentru că nu mai aveți nicio calitate, da?!”, s-a adresat judecătoarea celor din sală și în special iranianului.  “Am înțeles. Mulțumesc mult, mulțumesc!”, a răspuns Yousefi și a zbughit-o din sală cu zâmbetul pe buze.

Poza lui Yousefi nu a mai apărut în presă până acum

În timp ce în sală se judeca verificarea măsurilor preventive din aceeași cauză, am ieșit după iranianul blond cu ochi albaștri. L-am întrebat care e treaba cu firma. A început să-mi spună cum a găsit el oferta de măști din Turcia cu un prieten de-al lui turc. S-a oprit brusc și m-a întrebat cine sunt. Când a aflat că sunt de la presă, i-a pierit cheful de vorbă. Și-a pus rucsacul în spate și a pornit pe scări în jos, nu înainte de a-mi ura să am succes în ceea ce fac. I-am făcut o poză. Nu s-a supărat dar nici nu s-a bucurat. Mi-a spus că nu i-a apărut niciodată poza în presă, numele da, dar poza nu.

I-am spus că un iranian blond cu ochi albaștri este o raritate. A râs și a plecat în treaba lui. Între timp, s-a terminat ședința de judecată. Instanța a păstrat măsurile preventive pentru inculpați. Control judiciar și sechestru pe bunuri. Pentru că nu mai era nimic de făcut în tribunal, am coborât și am ieșit din clădire. Afară l-am zărit pe iranian. Vorbea la telefon, râzând. I-am mai făcut câteva poze în timp ce se îndepărta. Cine știe când o să mai întâlnesc la instanțe un iranian blond cu ochi albaștri.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: