În fața instanței, Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), a încercat să își expună cazul într-un mod care să stârnească emoții puternice în rândul audienței. Pledoaria sa finală, de la Curtea de Apel București, a fost o combinație de detalii personale și evocări dramatice, menite să atragă simpatia instanței și a celor prezenți. Exclusiv, Evenimentul Zilei îți prezintă argumentele lui Dumitru Dumbravă, părintele “câmpului tactic”.

O introducere modestă, dar calculată

Dumitru Dumbravă și-a început discursul cu o aparentă modestie, afirmând că nu intenționa să ia cuvântul și că se alătură în totalitate poziției exprimate de Florian Coldea, unul dintre coinculpați. Alături de care a participat la “optimizarea” dosarului lui Cătălin Hideg.

Cu toate acestea, sub această umilință aparentă, discursul său a fost bine calculat, urmărind să contureze o imagine de vulnerabilitate, prin detalii atent selecționate din viața sa personală și profesională.

Apelul la Sentimente: o sănătate precară și o familie afectată

Un element central al pledoariei lui Dumitru Dumbravă a fost starea sa de sănătate. A menționat în detaliu cum suferința sa fizică, diagnosticată cu o afecțiune gravă, necesită tratamente regulate și complicate, inclusiv chimioterapie în centre medicale din străinătate. Acest aspect a fost prezentat nu doar pentru a arăta dificultățile personale prin care trece, dar și pentru a sugera că măsurile de control judiciar impuse îi îngrădesc capacitatea de a-și gestiona tratamentul eficient.

În același timp, Dumbravă a încercat să emoționeze audiența prin referințele la familia sa, subliniind impactul negativ al situației sale juridice asupra relațiilor personale. A vorbit despre eforturile disperate pe care le-a făcut pentru a-și proteja copilul de expunerea publică negativă și cum, în ciuda acestor eforturi, copilul său a ajuns să fie afectat emoțional de scandalul mediatic în care este implicat tatăl său.

Disperare și resentiment față de mediatizarea cazului

Dumitru Dumbravă a subliniat cum acuzațiile și scandalul public au afectat dramatic activitatea sa profesională și reputația firmei sale. Cu un ton de disperare, a descris modul în care afacerile sale au fost lovite dur, partenerii externi punând sub semnul întrebării colaborările din cauza acuzațiilor aduse împotriva sa.

Prin aceste detalii, Dumbravă a încercat să transmită un mesaj clar: nu doar el, ci și cei apropiați lui suferă din cauza unei persecuții nedrepte, alimentate de o presă „prietenă” cu autoritățile judiciare.

Retorica dramatică: o comparație cu Cazul Dreyfus

Într-un efort de a dramatiza și mai mult situația sa, Dumbravă a făcut o comparație cu celebrul caz Dreyfus, un simbol al injustiției și persecuției în istoria europeană. Invocând această paralelă, a sugerat că procesul său ar putea dura la fel de mult și că ar putea deveni, la rândul său, o victimă a unui sistem nedrept, care nu ține cont de adevăr și de circumstanțele reale.

Finalul: o lamentare personală

În concluzie, Dumitru Dumbravă a încercat să îmbine argumentele juridice cu elemente emoționale, pentru a crea o pledoarie care să influențeze atât instanța, cât și audiența. El a încheiat discursul într-o notă de lamentare, subliniind că presiunea mediatică și acuzațiile nefondate i-au afectat grav relațiile personale și profesionale.

Tentativa sa de a emoționa instanța Curții de Apel și asistența a fost evidentă, dar pentru mulți a părut calculată și lipsită de autenticitate, menită mai degrabă să câștige simpatie decât să aducă claritate sau să își asume responsabilitatea pentru faptele sale. Ce a atras atenția? Modul impecabil în care era îmbrăcat, după ultima modă. În timp ce mulți români nu reușesc să ducă o viață normală, neajungându-le banii, după cum scrie infofinanciar.ro