Europarlamentarul Dan Motreanu solicită subvenții mai mari pentru agricultura locală. Fermierii români primesc cele mai mici ajutoare financiare din UE

Europarlamentarul Dan Motreanu solicită subvenții mai mari pentru agricultura locală. Fermierii români primesc cele mai mici ajutoare financiare din UESursa foto: Facebook

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu intervine pentru majorarea subvențiilor europene acordate fermierilor români. Politicianul român susține că ajutoarele acordate acestora sunt printre cele mai mici. În acest sens, Dan Motreanu a anunțat că votat o rezoluție, în Parlamentul European, în vederea asigurării securității alimentare și a rezilienței pe termen lung a agriculturii din Uniunea Europeană.

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a declarat că ajutoarele acordate fermierilor români sunt printre cele mai mici din Europa. Pentru a corecta acest lucru, Dan Motreanu a anunțat că a votat o rezoluție, în Parlamentul European, în vederea asigurării securității alimentare și a rezilienței pe termen lung a agriculturii din Uniunea Europeană.

„Subvențiile UE pentru agricultorii români trebuie să crească cât mai repede! Am votat astăzi o rezoluție a Parlamentului European referitoare la asigurarea securității alimentare și a rezilienței pe termen lung a agriculturii UE”, a arătat politicianul român.

Dan Motreanu a precizat că, împreună cu ceilalți europarlamentari români a depus eforturi pentru a obține voturile necesare adoptării unui amendament care are drept obiectiv accelerarea procesului de convergență a plăților din cadrul Politicii Agricole Comune, în contextul revizuirii bugetului UE pentru perioada 2021 – 2027.

„Împreună cu europarlamentarii români, în ultimele zile, am depus eforturi pentru depunerea și adoptarea unui amendament prin care solicităm Consiliului să accelereze procesul de convergență al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune, în cadrul revizuirii bugetului Uniunii 2021 - 2027. În acest fel, ar urma să se elimine mai repede diferențele existente între sumele primite de fermierii din statele membre, iar sumele acordate fermierilor români - din bugetul Uniunii - să fie cât mai apropiate de cele din statele din vestul si sudul Europei”, a mai spus Dan Motreanu.

Amendamentul inițiat de europarlamentarii români, în favoarea agricultorilor a fost adoptat cu 333 voturi pentru, 241 împotriva si 41 abțineri.

Fermierii români au nevoie de ajutor de la Bruxelles

În acest context, Dan Motreanu a precizat că subvențiile la hectar pentru fermierii români sunt printre cele mai mici din Europa, în condițiile în care crizele cu care se confruntă aceștia lovesc puternic în capacitatea de producție din agricultura românească.

„Este evident faptul că atât subvențiile pe hectar, care sunt mai mici pentru fermierii din România, cât și efectele economice devastatoare generate de multiplele crize din ultima perioadă precum creșterea inflației și a prețurilor la carburant, furaje și îngrășăminte și influxul necontrolat de cereale la prețuri scăzute din Ucraina, au afectat drastic competitivitatea fermierilor români pe piața internă, iar această situație trebuie corectată numaidecât!”, a mai precizat Dan Motreanu într-o postare pe contul oficial de Facebook.