Dan Motreanu: Lucian Heiuș a demisionat pentru a salva un ministru „incompetent” de la PSD

Dan Motreanu: Lucian Heiuș a demisionat pentru a salva un ministru „incompetent” de la PSD Sursa foto: Arhiva EVZ

Dan Motreanu a lansat un atac dur la adresa partenerilor de guvernare. Vicepreședintele PNL a spus că demisia lui Lucian Heiuș a fost un gest de onoare pentru a salva un ministru „incompetent”, ținut în funcție doar de decizia politică a PSD.

Dan Motreanu îl face vinovat direct pe Adrian Câciu de mărirea deficitului bugetar la 27 de miliarde de lei, iar demisia lui Lucian Heiuş a venit  pentru a-l „salva” pe ministrul social-democrat al Finanțelor, considerat drept un „incompetent”.

Vicepreședintele PNL mai spune că la fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă, PSD răspunde cu un atac pe la spate. PSD numește asta strategie, românii viclenie și perfidie.

Dan Motreanu, atac zdrobitor la adresa PSD-ului

Dan Motreanu, vicepreședintele PNL: „Adevărul despre situația finanțelor țării se știe! L-a spus răspicat Consiliul Fiscal, l-a afirmat hotărât mediul de afaceri, il cunoaște fiecare angajat din Ministerul Finanțelor și din ANAF.

Ne puteți urmări și pe Google News

Demisia lui Lucian Heiuș a fost un gest de onoare pentru a salva un ministru al Finanțelor incompetent, ținut în funcție doar de decizia politică a PSD.

Cu toate acestea, PSD, prin trompetele sale false, a atacat imediat! Asta spune totul despre „parteneriatul” cu PSD! La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă ei răspund cu un atac pe la spate ! PSD numește asta strategie, românii viclenie și perfidie!

Știu că pe cei de la PSD nu îi pot convinge să renunțe la minciuni. Nu le răspund lor, mă adresez românilor care merită să știe adevărul.  Încasările ANAF au crescut față de anul trecut, sub conducerea lui Lucian Heiuș, dar Adrian Câciu a ”reușit” să mărească deficitul bugetar la 27 de miliarde de lei, deși a introdus noi taxe.

Vorbele goale ale pesediștilor nu pot acoperi incompetența ministrului lor. PNL va avea în curând Ministerul Finanțelor și adevărul va ieși la lumină. Adevărul pe care deja îl știm!”, a scris Dan Motreanu, vicepreședintele PNL.

Lucian Heiuș, despre demisia din funcţia de președinte al ANAF

Lucian Heiuș, fostul președinte al ANAF a spus, după ce a demisionat din această funcție, că regretă că nu a putut duce până la capăt procesul de modernizare al instituției și proiectele începute.

„Faă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili”, direcție condusă de fostul ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa, numit de PSD.

Lucian Heiuș mai afirmă că în 2022, ANAF a reuşit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde lei.