EUROPARLAMENTARE. Posibilă FRAUDĂ cu voturi în ”deplasare”

EUROPARLAMENTARE. Posibilă FRAUDĂ cu voturi în ”deplasare”

Acuze de fraudă electorală în Timiș, unde în trei secții din două mici orașe și o comună, s-a înregistrat un umăr record de voturi pe listele suplimentare. În comună, bunăoară, 60% din numărul voturilor exprimate au fost ale unor persoane care nu aveau domiciliul în localitate.

Aproape 200 de voturi de pe listele suplimentare au fost reclamate de reprezentanții PNL la Biroul Electoral Județean Timiș. Posibilele fraude electorale au fost săvârșite la secția de votare nr. 438 din orașul Jebel, unde a votat un număr neobișnuit de mare de persoane care au fost înscrise pe listele suplimentare, respectiv 92; la cea cu nr. 256 din orașul Deta, unde pe listele suplimentare au fost înscrise 45 de persoane, respectiv la secția de votare nr. 311 din comuna Bara. Aici s-au prezentat la vot 76 de persoane, din care 60%, adică 46 de alegători, au votat pe liste suplimentare, nefiind din localitate.

 

”Această proporție neobișnuit de mare poate indica și posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni electorale conform Codului Penal. PNL Timiș a cerut BEJ Timiș să ia măsuri imediate pentru verificarea situației de fapt”, a declarant liderul PNL Timiș, Nicolae Robu.

 

Din informațiile generale centralizate la nivelul Filialei PNL Timiș până la ora 19,00 la nivel județean au votat peste 7.500 de persoane pe liste suplimentare. Cifra reprezintă aproximativ 11% din totalul persoanelor care și-au exercitat dreptul la vot.