„Eu sunt poliția.” Povestea agentului care a oprit agresiunea asupra unui livrator asiatic, la București

„Eu sunt poliția.” Povestea agentului care a oprit agresiunea asupra unui livrator asiatic, la BucureștiAgentul Andrei Jianu. sursa: captura video MAI

Povestea agentului de poliție care a devenit erou. Este povestea multora dintre ei,. Intervenția fost o surpriză doar pentru cei care cred în teorii conspiraționiste. Digi 24 a difuzat aseară un interviu cu acesta, o poveste simplă. Emoționantă prin simplitatea ei.

Agentul Andrei Jianu, polițist de trei ani, format la Câmpina, a intervenit, în afara programului, devenind eroul multora. Deja celebra întâmplare s-a petrecut când a surprins pe o stradă din Capitală un conflict în care un livrator asiatic era lovit. O situație periculoasă, curmată rapid.

Întors din tură și aflat spre casă, Jianu a coborât din mașină, a impus distanța și cu sprijinul colegilor sosiți a imobilizat agresorul. Momentul în care i-a spus în engleză atacatorului „I am the police”. Răspuns instinctiv după ce acesta afirmase, tot în engleză, că vrea să cheme poliția – a devenit viral.

Agentului de poliție nu i-a trebuit mult ca să intervină

Într-un interviu acordat Digi24, agentul explică de ce a ales uniforma: „Am ales această meserie datorită tatălui meu, care a lucrat și el în poliție. Au fost îndemnuri, dar decizia a fost a mea.” „Mi-am efectuat serviciul după-amiază. Nu mă așteptam să se întâmple ceva seara, când plecam acasă.” Pe traseu, a auzit gălăgie și a observat două persoane în conflict. „Era normal să intervin. Cel mai mult a contat faptul că am fost ferm, nu am stat pe gânduri.”

Procedura a fost scurtă și decisivă. „La fața locului nu a fost timp de întrebări. A trebuit să acționăm cât mai rapid în interceptarea și încătușarea acestuia, după care a fost dus la sediul secției”, precizează Jianu. Nu a participat la audieri și nu a discutat despre motivație. Nici intervențiile în afara orelor nu sunt o premieră pentru el: „Acum doi ani, m-am nimerit lângă o urmărire și am ajutat la imobilizarea unui bărbat.” Experiența respectivă i-a fixat reflexele care au contat și acum.

Teroriile conspiraționiste nu au întârziat să apară

Imaginile au aprins dezbaterea online, inclusiv teorii conspiraționiste despre o presupusă „regie”. Jianu evită polemica: „Nu cred că am ceva de spus despre treaba asta. Colegii mei știu cel mai bine.” Mesajul lui merge către public: „Orice persoană ar trebui să acționeze similar. Dacă ar fi în ipostaza celui agresat, și-ar dori să fie cineva care să intervină.”

Acasă, reacția a fost simplă și puternică: „Părinții sunt mândri de mine. M-au ajutat să devin ceea ce sunt și le mulțumesc.”

Pentru Andrei Jianu, lecția rămâne una de meserie: prezență de spirit, curaj și disciplină. Restul – valul de comentarii și contestările – țin de zgomotul inevitabil din jurul unei intervenții reușite. Esențială rămâne reacția din teren: câteva secunde în care un polițist „off duty” a făcut ceea ce uniforma cere, cu sau fără cameră pornită.

Ministerul Afacerilor Interne l-a premiat pe acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News