Eterna și fascinanta Românie. Secție de votare într-un bar. „N-am avut altă variantă”

Eterna și fascinanta Românie. Secție de votare într-un bar. „N-am avut altă variantă”alegeri locale. Sursa foto: Arhiva EVZ

Alegerile parlamentare sunt întâmpinate cu frenezie de români. Chiar și în cazuri de criză acută a unor spații adecvate ca secții de votare, edilii găsesc întotdeauna soluții.

Autoritățile locale din comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, au hotărât amenajarea secție de votare din satul Lunca într-un bar din localitate, o locație foarte dragă ronânului din moși strămoși, așa cum știm din serialul "Las Fierbinți”. Maria Huțu, primarul din Lunca, spune că nu a avut de ales.

„Școala e în renovare, nu am avut altă variantă""

Secția de votare 406 din Lunca va fi deschisă duminică, 6 decembrie, cu prilejul alegerilor parlamentare, într-o clădire privată în care funcționează un magazin mixt și un bar, scrie Libertatea.ro.

Primarul comunei Vârfu Câmpului, Maria Huțu, spune că măsura este de moment și școala din Lunca este în renovare, motiv pentru care nu a putut găzdui scrutinul. Este pentru a doua oară când această secţie de votare este amenajată în bar, după ce şi la alegerile locale din 27 septembrie votul s-a desfăşurat în acelaşi spaţiu.

Planul B: secție de votare în cimitir

„Având în vedere că şcoala în care se organizau alegerile este în reabilitare şi modernizare, nu avem altă posibilitate. Nu avem cămin cultural, așa că am găsit posibilitatea, din a doua sau a treia încercare, să organizăm secţia în acest loc”, a explicat primarul Maria Huțu. „Edilul a anunţat autorităţile, care au fost la faţa locului şi au constatat că sunt întrunite condiţiile pentru a se putea organiza secţie de votare în acest loc”, a completat primarul.

Maria Huţu, aflată la al treilea mandat, susţine că o altă variantă pentru amenajarea secţiei de votare ar fi fost casa praznicală din localitate, însă aceasta se află în cimitirul de la marginea satului şi ar fi creat probleme de deplasare pentru alegători.

Barul-secție de votare din Botoșani a fost închis în ultimele luni, din cauza pandemiei. Comuna Vârfu Câmpului este formată din satele Dobrinăuți-Hapăi, Ionășeni, Lunca, Maghera, Pustoaia și Vârfu Câmpului. La Secția de votare 406 sunt arondați 536 de cetățeni cu drept de vot.