Est sau Vest? Republica Moldova decide între Igor Dodon și Maia Sandu

Est sau Vest? Republica Moldova decide între Igor Dodon și Maia Sandu

Peste 3 milioane de cetățeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt chemați duminică la vot. În cursa pentru funcția de președinte al țării, Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, a obținut în turul unu 36,2% din voturi. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, susținut de socialiști, a obținut 32,6%.

Update: Peste 1.100.000 de alegători sau circa 37% din total au votat până la ora 15.00. Diaspora votează masiv.

Din numărul total de voturi, 150.470 reprezintă cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate, iar 22.037 alegătorii din regiunea transnistreană.

De precizat că acum două săptămâni, în cadrul primului tur, către ora 15.00 au votat 82.4131 de persoane (29.21%). Din numărul total de votrui, 69.769 au reprezentat alegătorii din străinătate, potrivit datelor deschide.md.

Update: Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a declarat că a votat, duminică, pentru „independent și statalitate”. „Astăzi am votat pentru independența și păstrarea statalității Republicii Moldova. Pentru pace și prietenie interetnică în țara noastră. Pentru dezvoltare economică și stabilitate în Moldova. Pentru relații de prietenie cu partenerii noștri din Vest și din Est. Pentru păstrarea istoriei și memoriei strămoșilor noștri. Pentru credința și tradițiile noastre.

Știu că majoritatea covârșitoare a concetățenilor mei împărtășesc aceleași valori și votează la fel ca și mine. Sunt convins că concetățenii mei vor face alegerea corectă. Noi avem nevoie de o Moldovă puternică și independentă. De o dezvoltare economică stabilă, de pace interetnică și socială. De relații de prietenie cu toți partenerii noștri externi.

Astăzi, Moldova are nevoie de votul și de susținerea dumneavoastră. Îi îndemn pe toți cetățenii să vină la secțiile de votare și să facă alegerea corectă. Alegerea în favoarea Moldovei! Veniți la secțiile de votare, unde sunt respectate toate cerințele sanitaro-epidemiologice. M-am convins personal de acest fapt chiar la secția unde am votat. Haideți să avem o atitudine grijulie unii față de alții și să respectăm toate măsurile de profilaxie. Împreună vom reuși!”, a scris Igor Dodon pe pagina sa Facebook.

Update: Numărul cetăţenilor care au votat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale la secţiile de votare din străinătate era, la ora 12.00, de aproape trei ori mai mare decât în primul tur.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Şarban, la cele 139 de secţii din străinătate au votat, până la ora 12.00, peste 78.000 de alegători, în condiţiile în care în primul tur până la aceeaşi oră votaseră 28.000 de persoane, scrie Agerpres.

„În străinătate este o mobilizare în partea de Vest, în Europa mă refer. Avem state unde sunt înregistrate aglomeraţii la unele secţii de votare, cum ar fi Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Israel. (...) Avem rânduri destul de mari în Bruxelles, Paris, Berlin, Frankfurt, Londra, dar se atestă o prezenţă masivă şi în celelalte secţii de votare şi, de asemenea, în Federaţia Rusă”, a afirmat Şarban.

În acelaşi timp, la cele 42 de secţii de votare constituite pentru cetăţenii din Transnistria au votat, până la 12.00, peste 13.000 de persoane, dublu faţă de aceeaşi oră a primului tur, când au fost 6.400 de alegători.

Șarban a precizat că, până la ora 12.00, au fost exprimate în total peste 655.000 de voturi, din care peste 578.000 pe teritoriul Republicii Moldova.

Update: Maia Sandu, candidat al a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la președinția Republicii Moldova, le-a cerut moldovenilor să iasă la vot pentru a avea puterea de „a-i pedepsi pe cei care v-au minţit, v-au furat, care v-au sărăcit sau care v-au alungat de acasă”

„Astăzi este ziua voastră, astăzi toată puterea este în mâinile voastre, astăzi aveţi puterea să îi pedepsiţi pe cei care v-au minţit, v-au furat, care v-au sărăcit sau care v-au alungat de acasă. Astăzi, noi cu dumneavoastră decidem cum vor trăi oamenii din Republica Moldova în următorii patru ani, astăzi noi decidem cum va păşi Republica Moldova în următorul deceniu, dar pentru asta trebuie să ieşim la vot. Atunci când oamenii se unesc, atunci când oamenii îşi iau propriul destin în mâini, atunci lucrurile se schimbă. Eu astăzi am votat pentru schimbare. Eu am votat pentru o Moldovă în care toţi oamenii se uită cu încredere la ziua de mâine, în care oamenii trăiesc cu bucurie alături de familiile lor, în care oamenii îmbătrânesc cu demnitate. Eu am votat pentru o Moldovă de care cu toţii să fim mândri”, a afirmat Maia Sandu, citată de Agerpres.

„Cred că va fi prezenţa foarte mare la vot. Am văzut cum s-a unit societatea. Sunt foarte mândră de oamenii noştri, care s-au unit şi, aşa cum am spus, atunci când oamenii se unesc, lucrurile se schimbă spre bine”, a mai spus contracanditata președintelui în exercițiu, Igor Dodon.

Update: La ora 11.00, circa 313.000 de persoane sau peste 11% din total și-au exprimat opțiunea de vot până la această oră.

La ora 9.30, prezența la urne în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale era mai mare cu aproape 3 la sută față de primul tur din 1 noiembrie.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, la ora 9.30 au votat peste 228 de mii de alegători sau 8,1 la sută din totalul cetățenilor cu drept, în creștere cu 2,8% față de rata de prezență de acum două săptămâni de 5,3%, scrie Radio Chișinău.

Totodată, participarea la scrutin este mai activă și în raport cu turul doi de scrutin din 2016 când până la ora 9.30 au votat în jur de 160 de mii de alegători (5,3%).

La ora 9,circa 164.000 de alegători sau 5,81% din total și-au exprimat dreptul la vot.

Primele incidente în ziua alegerilor prezidențiale au avut loc în cursul dimineții. Pe podul din localitatea Sănătăuca, Florești, câteva persoane au  aruncat scoabe de sârmă ghimpată pe jos în drum spre localitate și ca rezultat, mai multe automobile, inclusiv ale poliției și autospeciale, și-au deteriorat anvelopele.

Update: Premierul de la Chișinău, Ion Chicu, a declarat că alegerile prezidențiale din Republica Moldova „vor arăta lumii ce înseamnă statul Republica Moldova”.

„Este un scrutin care va arăta lumii ce înseamnă statul Republica Moldova, dacă moldovenii sunt în stare să organizeze alegeri democratice şi libere, aşa cum a organizat şi anterior. A fost multă, multă tensiune şi manifestări din partea politicienilor nu chiar de apreciat în această campanie, dar eu sper că astăzi poporul pune punct la această campanie electorală.

De mâine vom avea preşedinte ales de popor şi vom avea posibilitatea să continuăm activităţile menite să schimbe lucrurile spre bine în ţară, să putem ca stat să asigurăm oamenilor în vârstă o viaţă decentă, să putem achita pensiile şi salariile, să putem oferi tinerilor posibilitatea de a munci aici la noi în ţară, să putem aduce oamenii noştri de peste hotare acasă, care sunt cea mai mare valoare, să îi aducem acasă, să muncească aici şi, bineînţeles, fiindcă lumea şi ţara noastră parcurge o perioadă foarte complicată, sper ca votul de astăzi să asigure ţării noastre posibilitatea să trecem prin aceste provocări, acestei crize şi să ţinem piept, aşa cum am ţinut până acum, în linii mari.

Sper foarte mult că înţelepciunea va triumfa, omenia va reveni acolo unde îi este locul şi moldovenii vor finaliza acest proces aşa cum ne dorim cu toţii, iar de mâine în ţară să fie pace, toţi politicienii să revină în slujba poporului, nu în interesul lor personal”, a declarat Ion Chicu, citat de Agerpres.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide la ora 21:00.

Din totalul alegătorilor, 2, 8 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități teritorial-administrative, adică municipii și raioane. Potrivit datelor oficiale, în localitățile din stânga Nistrului sunt 249 de mii de alegători, iar fără reședință sau domiciliu sunt 230 de mii de cetățeni cu drept de vot, scrie Radio Chișinău.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, nici unul dintre cei opt candidaţi la funcţia de preşedinte al țării nu a întrunit 50 +1 din voturile valabil exprimate în primul tur. LUpta se va da între Maia Sandu, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, şi actualul lider de la Chișinău, Igor Dodon. Dodon candidează ca independent însă beneficiază de susținerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM).

Aautorităţile de la Chişinău au organizat 2.143 de secţii de votare pe teritoriul Republicii Moldova şi 139 în străinătate, dintre care cele mai multe în Italia (30), Federaţia Rusă (17), România (13) şi Statele Unite ale Americii (12), scrie Agerpres.

În turul doi de scrutin, alegerile se vor declara valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la votare.

Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. În cazul în care ambii candidați obțin același număr de voturi, se consideră ales candidatul care a întrunit mai multe voturi în primul tur de scrutin.

Validarea alegerilor este condiţionată de prezenţa la urne a cel puţin o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale (3.287.140 cetăţeni cu drept de vot).

Votul de duminică are loc în condiţii speciale, în contextul epidemiei de Covid-19, organizatorii alegerilor stabilind un set de reguli care trebuie respectate la intrarea în secţiile de votare. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie. Măştile vor fi puse la dispoziţia alegătorilor de reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale.

În contextul situației pandemice, alegătorii se vor prezenta la secțiile de votare cu pixurile personale și vor purta măști în spațiile închise, alegătorii care nu vor avea mască vor fi asigurați gratuit cu câte o mască de protecție la intrarea în incinta secției de votare, scrie stiri.md.