Escală neașteptată la Cluj! O pasageră era la un pas să nască în avion! S-a întâmplat în văzul tuturor
- Emma Cristescu
- 2 ianuarie 2022, 17:39
Un avion a fost nevoit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Cluj! O pasageră a intrat în travaliu chiar în noaptea de 1 spre 2 ianuarie. Aceasta a rămas cu familia în România.
Aeronava zbura din Georgia spre Polonia.
„Aeronava care efectua zborul Wizz Air W6 1730 de la Kutaisi la Gdansk pe 1 ianuarie a făcut o escală neplanificată pe aeroportul Cluj Napoca, deoarece un pasager a avut nevoie de asistență medicală urgentă. Aeronava a aterizat în siguranță, iar după ce pasagerul a fost preluat de o echipă medicală aeronava a reluat zborul spre destinație”, a transmis compania.
Avionul a aterizat de urgență
Întâmplarea a avut loc cu puțin timp înainte ca avionul Airbus A321 să iasă din spațiul aerian al României. Astfel, piloții au hotărât să se oprească la Cluj-Napoca, aterizarea având loc la ora 00.40.
Pasagera era din Georgia și a fost transportată de urgență la ginecologie. Aceasta avea contracții din 5 în 5 minute, iar pilotul a fost nevoit să aterizeze mai repede decât și-a propus.
„Am avut solicitarea pilotului de a ateriza de urgență, având în vedere că o femeie urma să nască. După ce avionul a aterizat, femeia a fost preluată de ambulanță. Ulterior, avionul a decolat și și-a continuat zborul. Totul a fost în regulă”, a spus David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.
Femeia a născut un băiețel la spitalul din Cluj, iar familia a fost nevoită să rămână în România. Este al patrulea copil al cuplului.
O altă femeie a născut în avion
În mai anul trecut, o tânără din SUA nu a știut că este însărcinată și a plecat în vacanță. Aceasta a născut în avion, la peste 9.000 de metri altitudine. Lavinia Mounga a fost ajutată de pasageri și de echipajul aeronavei să nască.
„Copleșită în cele mai bune moduri”, a transmis tânăra, după ce povestea ei a devenit virală pe internet.
Întâmplarea tinerei a fost foarte mediatizată, iar presa din toată lumea a scris sute de articole despre povestea ei. Tatăl copilului a declarat că este „un miracol”.