Entuziasmul ridicării restricțiilor din Franța este temperat de Consiliu științific. Există un mare risc în pandemie

Entuziasmul ridicării restricțiilor din Franța este temperat de Consiliu științific. Există un mare risc în pandemie

Franța se pregătește să ridice multe dintre restricțiile adoptate în timpul celui de-al treilea val al pandemiei. Consiliul științific cere prudență.

Reprezentanții autorităților din Franța planifică de ridice multe dintre restricțiile adoptate în cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus. Însă, membrii Consiliul ştiinţific al Franţei avertizează că relaxarea trebuie făcută cu prudență, pentru a evita complicațiile și un cel de-al patrulea val al pandemiei.

Documentul emis de Consiliul științific din Hexagon se numește „Primăvara 2021: pentru o redeschidere prudentă şi controlată, cu obiective sanitare”

Acest organism are ca rol consilierea guvernului francez în gestionarea crizei sanitare recomandă în special să se aştepte mai întâi vaccinarea a cel puţin 35 de milioane de persoane, dintr-o populaţie totală de circa 67 de milioane, nivel care ar putea fi atins în luna iunie, şi o diminuare reală a presiunii asupra sistemului sanitar înainte de a relaxa restricţiile antiepidemice.

Documentul cu recomandările acestui consiliu, denumit „Primăvara 2021: pentru o redeschidere prudentă şi controlată, cu obiective sanitare”, a fost transmis guvernului. Emmanuel Macron, președintele din Hexagon, a anunţat la sfârşitul lunii aprilie un calendar de relaxare a restricţiilor în patru etape, prima la începutul lunii mai şi ultima la sfârşitul lui iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce restricții urmează să fie ridicate în Franța începând cu data de 19 mai

Următoarea etapă este prevăzută pentru data de 19 mai și cuprinde mai ales redeschiderea tuturor centrelor comerciale, a teraselor cafenelelor şi restaurantelor, teatrelor şi cinematografelor şi micşorarea duratei interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte, care va începe de la ora 21:00”, conform Agerpres.

„Redeschiderea activităţilor economice şi sociale este de dorit şi chiar necesară, întrucât ea răspunde unor puternice aşteptări şi dă o perspectivă ansamblului societăţii, perspectivă ale cărei beneficii psihologice sunt fără îndoială majore”, au afirmat reprezentanții Consiliului Științific. Dar, organizmul are obiecţii asupra încadrării în timp a procesului de relaxare şi consideră că este imperativ ca acesta să ţină seamă de indicatorii sanitari. Pentru că, deşi infectările şi spitalizările sunt în scădere, numărul acestora rămâne destul de ridicat.