Liderul de la Kremlin a felicitat personalul Serviciului rus de Informații Externe (SVR) cu ocazia împlinirii a 100 de ani de funcționare a instituției, la ora când Rusia este acuzată că a lansat un atac cibernetic masiv împotriva guvernului Statelor Unite.
Cu capul descoperit, pe un frig pătrunzător, Vladimir Putin – el însuși fost agent al KGB – a ținut un discurs în fața sediului SVR în care „le-a urat succes tuturor celor care apără Rusia, poporul nostru, împotriva amenințărilor externe și interne, care apără suveranitatea și interesele naționale”.
„Și celor pentru cine siguranța și bunăstarea patriei au fost, sunt și vor fi principala activitate a întregii lor vieți”.
Putin i-a felicitat pe tinerii noi membri ai personalului SVR, despre care se spune că au abilități deosebite de hacking: „Vreau să îi felicit pe cei care au ales acest destin, uneori asociat cu riscuri considerabile”.
„Agenții trebuie să „reacționeze flexibil la dinamica ridicată a schimbărilor din situația internațională și să participe activ la identificarea și neutralizarea potențialelor amenințări la adresa Rusiei”, a spus Putin, scrie Daily Mail.
Vladimir Putin a lăudat rolul fostului KGB din epoca sovietică, în condițiile în care serviciul a fost acuzat ca fiind responsabil pentru represiuni în masă, și rolul actual al organele sale de securitate în lupta „împotriva terorismului”.
„Sarcina noastră comună este de a face față oricărei încercări de revizuire a istoriei, inclusiv reducerea la tăcere sau denaturarea rolului serviciilor noastre speciale în înfrângerea nazismului și, mai general, pentru garantarea securității naționale și intereselelor naționale ale țării noastre”, a spus el.
Experții americani, șocați de amploarea cyberatacurilor
Putin s-a pronunțat în favoarea SVR în condițiile în care vastul serviciu este acuzat că se află în spatele unei uriașe operațiuni de piraterie informatică împotriva SUA.
Amploarea cyberatacurilor, care au afectat 40 de ținte distincte, i-a șocat până și pe cyber-experți versați, autoritățile americane declarând că fără îndoială că a fost o operațiune masivă la nivel de stat pentru a penetra facilități sensibile din SUA.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a negat implicarea Kremlinului în atac, iar ambasada rusă la Washington a declarat într-un comunicat că Rusia „nu desfășoară operațiuni ofensive în domeniul cibernetic”.
Anterior, mass-media de stat rusă a preluat cu bucurie remarcile președintelui Donald Trump care a minimalizat rolul Rusiei în aceste cyberatacuri.
Trump arată înspre China
Președintele american în exercițiu l-a criticat pe secretarul de Stat Mike Pompeo pentru că a acuzat Rusia de atacul cibernetic masiv asupra Statelor Unite, într-un tweet, sâmbătă.
Criticându-l pe Pompeo, Trump a afirmat că China se află în spatele pirateriei fără precedent a agențiilor guvernamentale americane și a companiilor din sectorul privat, după ce secretarul de Stat a declarat, vineri, că responsabilitatea îi aparține Kremlinului.
Agenția de știri TASS a prezentat un articol în urma comentariilor lui Trump: „Casa Albă anulează publicarea declarației în care se pretinde implicarea rusă în atacuri cibernetice.
O altă agenție de stat, Sputnik, a citat, de asemenea, surse americane spunând că guvernul SUA „se îndepărtează” de „a da vina pe Rusia”.
Sputnik a raportat, de asemenea, că Trump „a denunțat mass-media pentru că a exclus implicarea portențială a Chinei în atac, ceea ce, potrivit lui, ar fi putut fi cazul”.
De asemenea, cele două media au preluat afirmația președintelui potrivit căreia „adevărata amploare a atacurilor cibernetice recente împotriva agențiilor guvernamentale americane a fost mult exagerată”.
Acestea după ce Mike Pompeo a afirmat: „Este cazul ca acum să putem spune destul de clar că rușii au fost cei care s-au angajat în această activitate”.
El a subliniat, de asemenea, că acesta a fost un atac direct și grav asupra guvernului SUA dirijat de către Moscova.
Hackerii „Cozy Bear”?
Chiar înainte de comentariile lui Pompeo, se credea că Rusia se afla în spatele atacului. Mai multe companii private de securitate au declarat că breșa în sistemele americane de securitate poartă semnele distinctive ale unei operațiuni de la Kremlin.
Unii au indicat celula de hacking rusă supranumită „Cozy Bear” - deși alți experți spun că instrumentele și metodele folosite în noul atac sunt diferite de cele din trecut, ceea ce face ca atribuirea să fie dificilă.
Atacul tentacular a compromis mai multe agenții guvernamentale, precum și o listă în creștere de companii și guverne locale din toată țara.
Cele două agenții americane responsabile de menținerea stocului de arme nucleare americane au spus deja că au fost compromise în atac.
Atacul a afectat de asemenea departamentele Pentagon, FBI, Trezoreria și departamentul de Stat.
Microsoft a declarat, vineri, că a identificat deja cel puțin 40 de agenții guvernamentale și companii vizate de hackeri.
Atacurile au fost executate în luna martie și au rămas nedetectate timp de aproape nouă luni, alimentând îngrijorările cu privire la amploarea informațiilor top-secret care ar fi putut cădea în mâini greșite.
Comentariile lui Trump cu privire la gravitatea cyberatacului sunt în opoziție cu preocupările exprimate de înalți oficiali ai administrației, politicieni, giganți tehnologici și experți în securitate cibernetică.
Agenția pentru securitate cibernetică și securitate a infrastructurii (CISA) a declarat că atacul reprezintă un „risc serios” pentru „infrastructura critică” din sectoarele public și privat și la toate nivelurile guvernamentale.
„CISA se așteaptă ca eliminarea acestui actor din amenințarea mediilor compromise să fie extrem de complexă și dificilă pentru companii”.
De asemenea, agenția a avertizat că atacul sofisticat a fost dificil de detectat și va fi dificil de anulat.
„Echivalentul ciberetic al Pearl Harbor”
Trump a rămas tăcut cu privire la atac până la tweet-ul său către Pompeo sâmbătă, care a urmat unui raport al CNN în care se susținea că oficialii de la Casa Albă au pregătit o declarație în care blamau Rusia și intenționau să o publice vineri după-amiază, dar li s-a ordonat să nu o facă.
Surse au declarat presei că declarația arăta că Rusia este responsabilă, dar că guvernul nu poate încă exclude participarea altora.
Democrații l-au criticat pe Donald Trump pentru că nu a abordat problema și au cerut un răspuns sever din partea autorităților.
„Națiunea noastră este atacată. Acest atac cibernetic ar putea fi cel mai mare din istoria noastră. Nu știm încă amploarea daunelor, dar știm că nu am fost pregătiți”, a scris pe Twitter, vineri, reprezentantul Jason Crow.
„Situația evoluează și aflu că acest atac ar putea fi echivalentul cibernetic al Pearl Harbor”.
Spre deosebire de Trump, președintele ales Joe Biden a publicat, joi, o declarație despre atac în care a promis că va face din securitatea cibernetică o chestiune „imperativă” atunci când va prelua funcția și a insistat că „ nu va rămâne cu brațele încrucișate”.
Foto: Kremlin