DSP cere mai multe centre de vaccinare și accelerarea procesului. Ședință importantă la Prefectura București

DSP cere mai multe centre de vaccinare și accelerarea procesului. Ședință importantă la Prefectura București

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat miercuri seara că se dorește creșterea capacității de testare și vaccinare împotriva Covid-19 în București, aspecte care vor fi discutate în cadrul unei şedinte anunțate pentru joi.

O nouă măsură antipandemie în Bucureşti! Prefectul Capitalei a confirmat planurile într-o intervenție telefonică la B1 TV. Astfel, în ședinta de lucru programată la Prefectura Capitalei de la ora 9:00 se vor întâlni specialiștii DSP București, primarul general Nicușor Dan si primarii de sector.

”Capacitatea de vaccinare trebuie să crească. Fluxurile de vaccinare sunt pline, am primit de la DSP solicitarea de a găsi spaţii noi şi capacităţi noi pentru vaccinare. În acest sens am şi transmis solicitarea către primăriile de sector şi Primăria Capitalei şi mâine avem o şedinţă pe această temă”, a anunţat Alin Stoica.

Când a fost întrebat câte persoane se vaccinează acum zilnic în București împotri, prefectul nu a putut livra un răspuns lămuritor. În acest context, amintim că zece milioane de persoane vaccinate până în septembrie reprezintă obiectivul pe care și l-au propus autoritățile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, speră că astfel se va atinge imunitatea de grup. Acesta a dat asigurări că în perioada următoare procesul de vaccinare se va accelera, odată cu implicarea medicilor de familie și a primirii de noi tranșe de vaccin. Așa vor putea fi deschise centre suplimentare de vaccinare

O nouă măsură antipandemie în Bucureşti

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat miercuri seară, pentru B1 TV, că joi va avea loc o ședință a autorităților locale în care se va discuta despre creșterea capacității de vaccinare anticoronavirus în București. Stoica a precizat că a primit de la Direcția de Sănătate Publică solicitarea de a găsi noi spații și capacități de vaccinare, iar el, la rândul său, a trimis solicitarea către Primăria Generală și primăriile de sector. Problema se va discuta în ședința de mâine. Totuși, prefectul nu a știut să spună câte vaccinuri se administrează în București pe zi.

Alin Stoica a mai susținut că pentru moment nu există o intenție despre desfășurarea unei campanii mai largi de testare Covid-19 în București. Prefectul Capitalei a completat că dacă Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică ori Institutul Național de Sănătate Publică vor decide că o astfel de campanie se impune, Prefectura o va sprijini.

Întrebat dacă există discuții între Prefectură și Primăria Municipiului București pentru o campanie de testare a populației, Stoica a spus: ”Pe testare nu avem deocamdată un program pe care să-l gestionăm, dar dacă vom fi solicitați în acest sens de Minister sau DSP vom ajuta. Acum procuparea e pe zona de vaccinare, pe creșterea capacității, și chiar mâine (n.r. – joi, 1 aprilie 2021) avem o ședință pe această temă.”

Pandemie

Coadă la centrul de vaccinare împotriva Covid-19 de la Romexpo.

Obiectivul autorităților este ambițios

„Trebuie să fim realiști, nu este un obiectiv ușor de atins, însă cred că prin solidaritatea corpului medical, prin implicarea rețelei primare de medicină de familie în actuala campanie de vaccinare, prin demararea vaccinării cu centrele mobile de vaccinare, noi putem să accelerăm campania de vaccinare. Slavă Domnului, vom avea și dozele necesare în perioada următoare, așa încât să atingem chiar mai repede acest prag de imunitate colectivă.

Medicii de familie vor putea ajuta în procesul de vaccinare de la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai, cel mai probabil după 4 mai, pentru că până atunci vor trebui pregătite multe lucruri, în primul rând trebuie făcută centralizarea celor care doresc să se implice, ulterior urmează etapa de training, de pregătire efectivă, de transmitere a procedurilor, trebuie pregătită inclusiv infrastructura logistică și distribuția vaccinurilor.

Desigur, sunt situații punctuale în care în anumite localități este greu să se asigure o continuitate a procesului de vaccinare, însă etapă cu etapă, eu sunt convins că vom putea completa aceste lipsuri și vom reuși să deschidem toate centrele de vaccinare pregătite, o parte, de autoritățile locale și care așteaptă alocarea dozelor necesare de vaccin. Ele vor fi operaționalizate în perioada următoare, în prima parte a lunii aprilie.

Diferențe la listele de așteptare

Sunt diferențe de la lista de așteptare a unui centru la lista de așteptare a altui centru și nu le poți compara timpul de așteptare, pentru că sunt câteva diferențe:

1. capacitatea de vaccinare a unui centru - dacă un centru de vaccinare are mai multe cabinete care vaccinează, evident că numărul de persoane care vor fi vaccinate zilnic este mai mare și atunci timpul de așteptare al celor din listă este redus, pentru că se preiau zilnic persoane din lista de așteptare într-un număr mai mare, spre deosebire de alte centre, care au un număr redus de cabinete

2. sunt centre care funcționează cu un singur cabinet, ceea ce înseamnă 60 de persoane pe zi. Lista de așteptare evident că este mare, oamenii nu au de unde să știe care e ritmul de vaccinare în acel centru și tocmai din acest motiv de dorim afișarea timpului de așteptare pentru fiecare centru în parte.

Un al doilea factor care modifică timpul de așteptare este tipul persoanelor care se află în lista de așteptare. Dacă sunt foarte multe persoane din etapa a doua, chiar dacă eu, din etapa a 3-a, sunt din primele persoane pe listă, voi sta mai mult în așteptare, pentru că sunt notificate cu prioritate persoanele din etapa a 2-a: cei vulnerabili, cei cu boli cronice, vârstnici și așa mai departe”, a declarat miercuri, la Digi24, medicul Valeriu Gheorghiță.