Drapel american, incendiat în Turcia

Drapel american, incendiat în Turcia

Peste 500 de turci aparţinând unor grupuri islamiste au ars un steag american pentru a protesta contra arderii recente a unor exemplare din coran la o bază a Statelor Unite din Afganistan, informează Associated Press, citată de Agerpres.

Protestatarii, care ţineau deasupra capetelor lor o copie a cărţii sacre musulmane, au mărşăluit cu torţe în centrul oraşului Istanbul, spre Piaţa Taksim, strigând sloganuri împotriva Statelor Unite, NATO şi Israelului. Ei au călcat în picioare un steag american şi i-au dat foc, promiţând răzbunare pentru incidentul legat de coran. Turcia, deşi lucrează strâns cu forţele americane în Afganistan, este, cu toate acestea, căminul unor grupuri islamiste radicale ce se opun cooperării Ankarei cu Washingtonul. Statele Unite au afirmat că arderea coranului, ce a declanşat atacuri mortale împotriva trupelor americane, a fost accidentală.