După ce au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit o adevărată scenă de groază. Cele patru persoane se aflau în diverse locuri din casă, semn că acestea au murit pe rând, fără să își dea seama ce se întâmplă.

Surse judiciare au declarat pentru EvZ că una dintre persoane, o femeie, în vârstă de 52 de ani, a fost găsită căzută în cabina de duș, în timp ce soțul acesteia a fost găsit în pat. „Copilul de 13 ani era în camera lui, întins pe pat. În casă a mai fost găsită o persoană în vârstă de 78 de ani, care se afla într-una din camere”, a declarat un polițist.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță, dar medicul de pe ambulanță a constatat că decesul celor patru persoane era instalat de câteva ore, și s-a datorat cel mai probabil unei intoxicații cu monoxid de carbon.

Cele patru cadavre au fost transportate la morga Serviciul de Medicină Legală Olt unde medicii legiști vor face autopsia și vor stabili cauza exactă care a produs decesul.

Poliția a deschis un dosar penal

Inspectoratul de Poliție al Județului Olt a comunicat oficial că a fost deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările în care s-a produs aceasta teribilă tragedie.

Drama este cu atât mai mare cu cât copilul de 13 ani era luat în plasament de familia respectivă, după ce inspectorii de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt au constatat că acesta era abuzat în familia naturală. Copilul a fost dat în plasament la familia din Balș, până când urma să fie înfiat sau ar fi urmat să împlinească vârsta de 18 ani.

„Polițiștii din cadrul Poliție orașului Balș s-au deplasat la fața locului. Cadavrele nu prezentau urme vizibile de violență. Trupurile neînsuflețite au fost depuse la morgă în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal si se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat Alexandru Dicu, de la IPJ Olt.

Specialiștii susțin că intoxicarea cu monoxid de carbon are câteva semne de care trebuie să ținem cont. Aceste simptome nu sunt întotdeauna evidente, în special în timpul expunerii la un nivel scăzut. Durerea de cap asemănătoare cu cea produsă de tensiune este cel mai frecvent simptom al intoxicațiilor ușoare cu monoxid de carbon. Alte simptome precizate de specialiști sunt: amețeală, stare de rău, oboseală și confuzie și dureri de stomac.