Drama unui tată din Timișoara care după trei ani nu știe de ce i-a murit fiica în Malta

Drama unui tată din Timișoara care după trei ani nu știe de ce i-a murit fiica în Malta

Familia unui om de afaceri din Timișoara trăiește de mai bine de trei ani într-un blocaj administrativ și emoțional greu de imaginat, după ce Denisa Fumărel, în vârstă de 28 de ani, a murit subit în timpul unei vacanțe în Malta, iar autoritățile de acolo nu au finalizat nici până astăzi ancheta deschisă pentru moarte suspectă.

Potrivit relatărilor făcute de tatăl tinerei, Emilian Fumărel, Denisa se afla de doar câteva zile în vacanță, în martie 2023, când i s-a făcut rău în camera de hotel și a solicitat intervenția ambulanței.

Tânăra a fost transportată la spital, însă la scurt timp familia a primit vestea că aceasta a decedat. De atunci, părinții spun că nu au primit niciun răspuns oficial clar privind cauza morții și nici certificatul de deces.

Ancheta de moarte suspectă poate dura ani în Malta

Procedurile judiciare malteze prevăd că orice deces considerat nenatural, inexplicabil sau suspect intră automat sub incidența unei investigații complete coordonate de poliție și de un magistrat de instrucție.

Documentele oficiale consultate de guvernul britanic pentru cetățenii care se confruntă cu astfel de situații în Malta arată că anchetele privind morțile suspecte pot dura între 18 și 60 de luni, iar în cazurile complexe chiar mai mult.

Aceleași ghiduri administrative malteze arată că eliberarea actului oficial de deces depinde de finalizarea verificărilor și de transmiterea documentației complete către registrul public, ceea ce poate întârzia substanțial formalitățile civile.

Justiție

Justiție. Sursă foto: Pixabay

În cazul familiei Fumărel, această întârziere a produs efecte dramatice inclusiv în România: Denisa figurează în continuare în evidențele administrative ca persoană în viață, ceea ce blochează închiderea unor proceduri patrimoniale și comerciale.

Trupul victimei a fost adus în țară, dar fără documentele finale

Situația este cu atât mai neobișnuită cu cât, potrivit normelor sanitare și consulare malteze, repatrierea unui corp neînsuflețit presupune în mod normal existența unui certificat de deces, a unei autorizații de transport și a avizelor medicale aferente.

Cu toate acestea, tatăl spune, ]ntr-o declarație pentru Gândul că a făcut demersuri urgente pentru a-și aduce fiica în România și a o înmormânta, în timp ce dosarul judiciar a rămas deschis în Valletta.

În ultimii trei ani, susține acesta, solicitările adresate poliției judiciare, parchetului, spitalului, Consulatului României și Ministerului Afacerilor Externe nu au adus clarificări suplimentare.

Posibilă tergiversare instituțională în Malta

Emilian Fumărel afirmă că se teme de o posibilă tergiversare instituțională și spune că singura lui dorință este aflarea adevărului medical și juridic despre moartea fiicei sale. Declarația sa este simplă și apăsătoare:

„Nu vreau decât să știu de ce a murit fata mea”.

Cazul readuce în atenție dificultățile cu care se confruntă familiile românilor decedați în străinătate atunci când investigațiile locale sunt prelungite și lipsite de transparență.

Dincolo de proceduri, familia Fumărel rămâne captivă într-o așteptare fără termen, în care durerea pierderii este dublată de absența unui răspuns oficial.

1
1
Ne puteți urmări și pe Google News