Dacă cei 1.900 de invitaţi la nunta regală a Marii Britanii, ce va avea loc pe 29 aprilie la Londra, au locuri deja stabilite, una dintre cele mai jenante poziţii în Westminster Abbey, catedrala gotică de secol XIII, este cea ocupată de Camilla, Ducesă de Cornwall, mai vechea iubită a prinţului Charles şi soţia lui încă din 2005.
Unul dintre cele mai dezbătute subiecte privitoare la nunta regală este acela al celor “două regine în aşteptare”, Kate Middleton şi Camilla. Deşi le despart mai mult de 30 de ani, ambele sunt “fete din popor ajunse în familia regală”, scrie presa britanică, şi fiecare dintre ele urmează să urce pe tronul Marii Britanii, prin intermediul soţilor lor. Dar similitudinile se opresc aici pentru că, aşa cum se ştie deja, modul în care reprezentanţii Casei Regale a Marii Britanii sunt percepuţi de către popor este foarte important.
În oglindă
Tânără şi fermecătoare, Kate, 29 de ani (cu cinci luni mai în vârstă decât prinţul William), este văzută de majoritatea, împreună cu soţul ei, drept potenţială salvatoare a monarhiei a cărei strălucire a pălit considerabil în ultimii 30 de ani. De trei decenii, pentru britanicii care se pregătesc să o sărbătorească pe Regina Elisabeta a II-a care, săptămana aceasta împlineşte 85 de ani de viaţă şi 60 de când este pe tronul Marii Britanii, monarhia a însemnat mai mult o serie de divorţuri, imprudenţe personale, extravaganţe şi tranzacţii financiare suspecte care i-au transformat pe membrii Casei Regale în personaje de tabloide.
La polul opus, Camilla este considerată ce mai nepopulară femeie din Regat, în primul rând din cauza rolului pe care l-a jucat în destabilizarea căsniciei prinţului Charles şi a Dianei. În ultimii ani, sondajele au arătat un uşor câştig de popularitate pentru Camilla, însă ea continuă să rămână cel mai antipatic personaj din Casa Regală, deşi a încercat să se achite onorabil de rolul de mamă vitregă pentru cei doi fii ai soţului său şi ai Dianei, William şi Harry, ambii declarându-şi public aprecierea faţă de aceasta.
Nunta prinţului William cu Kate Middleton este considerat evenimentul anului în Marea Britanie. La evenimentul ce va avea loc pe 29 aprilie la Londra vor participa şi membrii Casei Regale a României, dar şi o familie cu titlu nobiliar din Trasnilvania.