Arestări în Serbia. Moldoveni și români, antrenați pentru revolte la alegerile din Republica Moldova

Arestări în Serbia. Moldoveni și români, antrenați pentru revolte la alegerile din Republica MoldovaMașină de poliție Serbia. Sursa foto: dreamstime.com

Poliția sârbă a arestat două persoane suspectate de organizarea în Serbia a unor cursuri de instruire pentru cetățenii moldoveni și români, cu scopul de a-i învăța să se opună mai eficient forțelor de ordine în eventualitatea unor revolte la alegerile din Republica Moldova, programate pe 28 septembrie, potrivit unui comunicat emis de Ministerul de Interne de la Belgrad.

Cursurile din Serbia, în perioada 16 iulie – 12 septembrie

Ministerul de Interne de la Belgrad a anunțat vineri că una dintre persoanele arestate, identificată cu inițialele L.P., este suspectată că a organizat cursuri într-o unitate turistică din apropierea orașului Lojnița, în vestul Serbiei. O altă persoană, identificată cu inițialele S.S., l-ar fi sprijinit în această activitate.

Antrenamentele ar fi avut loc în perioada 16 iulie – 12 septembrie și ar fi implicat între 150 și 170 de cetățeni moldoveni și români.

Cei doi arestați sunt suspectaţi că au organizat participarea la un conflict armat pe teritoriul unei țări străine.

Ce au descoperit în timpul perchezițiilor

În urma perchezițiilor, poliția a ridicat laptopuri, telefoane mobile și aparate pentru detectarea și monitorizarea frecvențelor radio. La domiciliul lui S.S. a fost descoperită și o armă, iar acesta este acuzat și de deținere ilegală de armă.

Ministerul Justiției din Serbia va cere informații și probe de la autoritățile din Republica Moldova pentru a sprijini ancheta, se precizează în comunicatul Ministerului de Interne.

Poliție Serbia

Poliție Serbia. Sursa foto: dreamstime.com

Una dintre cele mai ample operațiuni de securitate din Republica Moldova

La începutul săptămânii, liderii politici de la Chișinău au avut reacții diferite după ce forțele de securitate au anunțat că au destructurat o rețea amplă, instruită în Serbia de agenți ruși pentru a perturba alegerile generale de duminică.

Procurorii moldoveni au declanșat luni una dintre cele mai ample operațiuni de securitate din ultimii ani, desfășurând 250 de percheziții care au vizat rețeaua despre care se susține că ar fi fost instruită în Serbia sub coordonarea serviciilor speciale ruse. În urma acțiunilor, 74 de persoane au fost reținute, a anunțat Parchetul pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale din Republica Moldova.

Într-un discurs, președintele Moldovei, Maia Sandu, a avertizat că suveranitatea și integritatea țării sunt „în pericol grav și imediat” și a acuzat Kremlinul că încearcă „să destabilizeze Moldova și să răspândească violența și frica”.