Pentru că, peste toate, este vorba despre efecte directe mai întâi asupra campaniei electorale de realegere a Președintelui Trump, pentru limitarea acțiunilor voluntariste, excesive și originale din mandat și, respectiv e o formulă de sancționare a oricărui tip de încălcare a regulilor jocului democratic și a legilor chiar și de către Președinte. Bătălia curentă este și despre a arăta că nimeni nu e mai presus de lege și că nici Președintele american nu poate face ce vrea el, trebuie să se subordoneze legilor și regulilor de conducere a unui stat democratic.

Dincolo de această bătălie cu mare încărcătură politică, devine relevantă strategia fiecăreia dintre părți, de data asta pentru un observator neutru, pentru a analiza strategiile și abordările democraților, republicanilor și a celor care se detașează de abordările președintelui, toate în perspectiva alegerilor viitoare dar și a sănătății statului american. Și aici spectacolul oferit de ambii competitori este unul sofisticat și important, încleștarea are multe valențe ale confruntării de putere, cu mult instrumente democratice desfășurate cu multe lecții de învățat.

Astfel, dacă democrații au îmbrățișat procedura anchetei directe, după audierea în spatele ușilor închise a unui număr relevant de martori, care mai de care mai credibili, din zona nepartizană a funcționărimii și tehnocraților cu lungi state de activitate sub numeroase administrații, mulți dintre ei fiind numiți în aceste poziții chiar de republicani, sau unii chiar de către Donald Trump, republicanii lui Trump au replicat cu blocarea mărturiilor membrilor administrației curente și refuzul răspunderii la citațiile Congresului – lucru fără precedent, dar supus unei legislației a privilegiului executiv al Președintelui.

E adevărat că suntem și sub imperiul interpretărilor, respectiv al imunității absolute a Președintelui – inoperante și inexistente constituțional – respectiv de extindere a acestui tip de imunitate asupra angajaților săi actuali, versus celebrul control parlamentar al Congresului asupra activității executive. Cum la aceste teme poate răspunde doar justiția, iar aceasta are ritmul ei – fără a mai pune la socoteală că la Curtea Supremă subzistă dominația Republicanilor și reprezentanților lor – lucrurile par într-o inerție care favorizează actuala administrație, pe termen scurt și mediu, cel puțin.

În mare strategie de apărare a Republicanilor și a Casei Albe pare a fi cea mai interesantă de urmărit. Asta pentru că faptele par să fie contra lui Donald Trump iar formulele sale de apărare vizează mult mai mult percepțiile publice și părerile susținătorilor săi – congressmani, reprezentanți și senatori, dar și votanți – decât componenta strict juridică sau factuală. Și e corectă abordarea, dacă fondul anchetei care va ajunge în Senat – unde se va judeca partizan iar votul majorității calificate de două treimi poate fi atins cu convingerea masivă a senatorilor republicani – este impactul asupra imaginii și realegerii Președintelui, formula de combatere a atacului să fie tot la nivelul imaginii. Asta deoarece odată convins publicul american, el va presa masiv pe aleși și vor determina și schimbarea de sens al susținerii la congressmanii republicani. Și asta o știu și democrații, de aceea au publicat mărturiile și au trecut la faza publică, profund destructivă pentru președinte, acceptând și o creștere a credibilității prin expunerea prestației republicanilor și a întrebărilor acestora.

În această fază, putem deja să decelăm strategiile republicanilor: pentru a nu ajunge la o destituire credibilă sau la un vot la limită, principala problemă e de a nu pierde bătălia de imagine. Iar aici contează să nu accepte anchete în Senat pe teme care pot fi baza procedurii de destituire – înaltă trădare, crime importante supuse acestei proceduri. Scopul este, deci, de a evita ca să se ajungă vreodată la acuzații care sunt în sfera anchetei de destituire. E ultima redută de apărare.

Însă lupta și strategia e mai complexă, și presupune linii de apărare mult mai departe decât această situație limită, de ultimă instanță. Iar una din cele mai importante, care probează abordarea partizană, democrată, în Camera Reprezentanților, este de a ține republicanii departe de susținerea acestei proceduri de destituire, altfel crește credibilitatea acuzațiilor. Iar principala strategie pe această linie era cea a evitării probelor nepartizane, credibile, legitime și evitarea temei șantajului – numită quid pro quo.

Strategia primei linii de apărare a aparținut lui Donald Trump și echipei sale. El a realizat pericolul major, și a încercat să joace tema dând publicității convorbirea telefonică cu Vladimir Zelenski și comentarii proprii dublate de o strategie foarte elaborată de a convinge că e o convorbire „perfectă”, fără probleme. Dar gestul său s-a dovedit suicidar în raport cu realitatea faptică, mai mult, din declarațiile celor care au asistat la convorbire rezultă că și acest transcript are cuvinte lipsă, iar dorința de a-l ascunde în servere clasificate trădează acțiunea de a bloca ancheta și, mai ales, faptul că administrația Trump a realizat conținutul periculos al convorbiri. De aceea linia a doua de apărare, după căderea primei strategii, a fost să evite quid pro quo. Donald Trump a spus că nu a existat quid pro quo – adică schimbul, condiționarea ajutorului militar pentru Ucraina de anchetarea lui Biden, contracandidatul democrat cel mai probabil și/sau a fiului său în Ucraina, și chiar dacă ar fi fost nu e o acuzație ce determină destituirea.

Suntem acum în această a doua bătălie, pe care republicanii par să o piardă. Simpla recunoaștere a faptului că o asemenea acțiune, chiar dacă avea loc, nu însemna că e o infracțiune sancționată cu destituirea arată problema apropierii și atingerii deja a ultimei linii de apărare. Mai mult, au apărut republicani – senatori și reprezentanți – care se pronunță public și a căror formă de apărare este că ceva e neregulamentar, ceva e complicat, ne-la-locul-său, că ei nu ar fi procedat așa, dar nu e o infracțiune care să fie sancționabilă cu demiterea Președintelui. Totuși majoritatea republicanilor nu a acceptat încă varianta condiționării, a quid pro quo-ului per se. Și aici se duce bătălia.

Blocarea datelor, documentelor, a mărturiilor făcute în fața comisiilor Congresului e complicată de menținut. Și justiția începe să-și joace rolul – vezi amendarea lui Trump cu 2 milioane pentru încălcarea legilor finanțării cu fundația sa și, respectiv, obligarea, tot în primă instanță, ca Trump să depună dosarul plății impozitelor sale la fiscul american din ultimii 8 ani. Dar bătălia e lungă, și totul e ca democrații să nu-i plictisească deja pe alegători cu o temă veche și supra uzitată, ci să vină cu elemente noi.

Și republicanii sunt conștienți că lucrurile sunt complicate, de aceea au încercat, pe zona de credibilitate, să vină cu propria listă de audieri, între care Hunter Biden, fiul fostului președinte. Se mizează pe o negociere și o aducere la audieri în Congres, pe baza unui schimb și a unei înțelegeri, a doar unei părți din administrație și a unei părți dintre cei ceruți de republicani. Totuși democrații domină Camera Reprezentanților unde au loc acum audierile. În schimb miza majoră rămâne pe Rudolph Giuliani, care nu are rol formal în administrație și care e cheia implicării în afacere, deși Președintele are oricând – au existat deja semnale- strategia de a renunța la acesta și de a spune că ceea ce a făcut a făcut fără indicații directe, din ce a înțeles greșit, nicidecum pus de Președinte. Și aici e o piatră grea de încercare a anchetei viitoare.

Oricum, peste toate, lucrul salutar de învățat este forța sistemului democratic american. Existența avertizorilor de integritate, funcționarea sistemului direct, aici, la nivelul intelligence-ului și a consilierului pentru securitate națională Bolton, la nivelul biroului și consilierilor Secretarului de Stat Pompeo – care au și plecat când regulile au fost încălcate- toate arată forța unui sistem de autoreglare și control democratic inclusiv asupra unui președinte, oricât de voluntar, bogat și puternic ar fi acesta.

Te-ar putea interesa și: