Va raspunde Luiza Vitan, endocrinolog la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti.
V.B., 25 de ani: Inca nu am ciclul regulat. Au existat perioade de 4-5 luni cand nu mi-a venit. Ce sa fac? Cand nu am menstruatie ma confrunt cu dureri groaznice de cap. Mentionez ca nu mi-am inceput viata sexuala. „Trebuie sa consultati un endocrinolog care sa va faca un set de analize specifice si o ecografie. Cel mai probabil este vorba despre un ciclu anovulatoriu (nu ovulati). Trebuie sa faceti un test de tiroida si unul de ovar, insa la recomandarea unui medic.”
Mirela, 45 de ani: Am probleme cu glanda tiroida si abia pot suporta caldura. Imi puteti da un sfat ca sa trec mai usor peste aceasta perioada? „Va pot da cateva sfaturi generale: stati mai mult la umbra, hidratati-va, mancati multe salate, evitati grasimile, precum si produsele care intra usor in contact cu germenii - maioneza, frisca. Este insa posibil sa aveti probleme foarte mari daca suferiti de hipertiroidie. In cazul in care v-ati intrerupt tratamentul, va trebui sa-l reluati. Consultati medicul care v-a pus diagnosticul de boala endocrina. Nu este de glumit daca va simtiti rau.”