Dobânzile României la împrumuturile în lei şi euro au scăzut. Nazare: Mai mulţi bani pot merge spre investiţii
- Raluca Dan
- 9 februarie 2026, 19:13
Alexandru Nazare. Sursa foto: Facebook/Alexandru NazareMinistrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat luni că dobânzile la împrumuturile în lei şi euro au scăzut, reducând costurile cu dobânzile şi lăsând mai mulţi bani disponibili pentru investiţii sau alte nevoi ale economiei. „O nouă veste bună pentru România: dobânzile la împrumuturile în lei au scăzut puternic faţă de acum o lună”, a scris ministrul, într-o postare pe Facebook.
Nazare: „Dobânzile la împrumuturile în lei au scăzut puternic faţă de acum o lună”
Potrivit ministrului, tendința a început în ultimul trimestru din 2025 și continuă la începutul lui 2026.
„O nouă veste bună pentru România: dobânzile la împrumuturile în lei au scăzut puternic faţă de acum o lună, cu aproximativ 10–40 puncte de bază pentru toate maturităţile, mai ales pe zona medie (3–5 ani). Tendinţa a început în ultimul trimestru din 2025 şi continuă şi la începutul lui 2026”, a anunțat Nazare.
În ce condiții ar urma să coboare dobânzile în lei sub 6% pentru toate maturităţile
Potrivit acestuia, este un trend care se doreşte a fi continuat şi în 2026, respectiv scăderea costurilor de finanţare în lei.
„Continuând linia ajustărilor fiscale şi dacă inflaţia scade spre aproximativ 4% până la finalul anului, există şanse ca dobânzile în lei să coboare sub 6% pentru toate maturităţile (cele scurte fiind deja sub acest nivel). Acest lucru va reduce costurile cu dobânzile pentru stat şi va ajuta şi companiile sau autorităţile locale care se împrumută, dobânzile statului fiind un reper pentru restul pieţei”, a explicat acesta.

Evoluția dobânzilor în lei. Sursa foto: Facebook/Alexandru Nazare
Dobânzile la finanţările în euro au scăzut
Ministrul a afirmat că, în același timp, dobânzile la finanţările în euro au scăzut, cu 20-29 de puncte de bază pentru maturităţi medii, de 3-5 ani, şi cu până la 45 de puncte de bază pentru maturităţi lungi, de 6–25 de ani.
„Totodată, riscul perceput pentru obligaţiunile României în euro (10 ani) s-a redus puternic din iulie 2025: de la aproximativ 354 puncte de bază la circa 241 puncte de bază (o scădere de aproximativ 112 puncte de bază). Ce înseamnă acest lucru: România se poate împrumuta mai ieftin, ceea ce înseamnă mai puţini bani cheltuiţi pe dobânzi şi mai mulţi bani care pot merge spre investiţii sau alte nevoi ale economiei”, a spus Nazare.

Evoluția dobânzilor în euro. Sursa foto: Facebook/Alexandru Nazare
Nazare a declarat că, în plus, scăderea dobânzilor indică un nivel mai ridicat de încredere al investitorilor în România. „De aceea, un obiectiv major rămâne în continuare să reducem costul suplimentar pe care România îl plăteşte la împrumuturi, faţă de alte ţări din regiune cu acelaşi rating, din cauza riscului perceput”, a mai adăugat acesta.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.