N-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Era ultima femeie care ar fi trebuit să se urce în acea maşină. Era ultima maşină în care trebuia să se urce acea femeie.

Mona Pivniceru trebuia să fie ministru. Cel mai important ministru: al Justiţiei. Omul (mă rog, femeia) pe care stăteau cu ochii fixaţi o ţară întreagă. Başca Europa şi America. Mai ales de când, dând pe-afară de prea plinul sinelui, Voiculescu s-a scăpat imprudent: "Nu vom avea puterea cu adevărat până nu vom pune mâna pe Justiţie!" Toată vânzoleala asta insurecţională, care riscă să ne arunce peste mantinela Europei, are ca miză controlul Justiţiei. Dezamorsarea dosarelor marilor granguri (Voiculescu e unul din ei), ale căror condamnări ticăie fatal. Şi, în final, instaurarea marii păci penale. O imunitate paradisiacă de sfârşit de lume. În care lupul şi mielul, hoţul şi procurorul să se aibă ca fraţii. Sigur că USL se jură că nu-i aşa, să moară mama, se bate cu pumnii în piept, "ui hev ă sitiueişăn hir". Dar tot ce face demonstrează contrariul. "Ză sitiueişăn" pute atât de urât că izul a intrat pe sub uşile capitonate ale cancelariilor lumii civilizate. De-aia o puzderie de emisari occidentali bătătoreşte drumul la Bucureşti. Mai avem puţin şi ne trezim cu autostrada gata până la Nădlac. Aşa an fost târnosiţi fără precedent în raportul pe Justiţie din iulie. Aşa au fost date toate programările peste cap şi vom avea încă un raport la sfârşitul anului. Justiţia este privită de Occident ca un turnesol al evoluţiilor din slinoasa eprubetă românescă. Iar cea care trebuia să prezinte turnesolul la control era însăşi Mona Pivniceru. "Doar nu m-am suit în maşina lui Nuţu Cămătaru!", a explodat distinsa femeie. "Vreau să fiu un om liber. Eu sunt un om simplu, nu-mi place să fiu urmărit. Nu am voie să vorbesc cu cine vreu eu?", a mimat Pivniceru naivitatea indignată. Nu! De trei ori nu! Un (viitor) ministru al Justiţiei nu are voie să vorbească cu cine vrea. Un (viitor) ministru al Justiţiei nu e un om simplu. Un (viitor) ministru al Justiţiei nu e un om liber. Şi, în fine, dacă s-ar fi suit în maşina lui Nuţu Cămătaru ar fi fost mai puţin grav decât în maşina lui Adrian Năstase. Europa nu a pomenit nimic despre Nuţu Cămătaru. În schimb, Adrian Năstase este subiectul uneia din cele "11 porunci" pe care Victor Ponta s-a angajat în faţa lui "Cine-i-Barroso-ăsta?" să le respecte: "Nici o graţiere în timpul actualei preşedinţii!" Mona Pivniceru şi limuzina Audi A8 a familiei Năstase n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Întâlnirea lor a înroşit turnesolul Bruxelles-ului ca sângele. Mona Pivniceru nu mai poate fi ministru al Justiţiei. Dacă a urcat din neştiinţă în maşină (mimăm şi noi naivitatea!), dacă nu şi-a dat seama în ce intră, înseamnă că e fraieră. Or, pentru un ministru, mai ales al Justiţiei, să fii fraier e o catastrofă. Eşti vulnerabil. Manipulabil. O unealtă. Dacă a urcat în maşina lui Năstase în cunoştinţă de cauză, înseamnă că e o mincinoasă. Iar faptul că i-a luat apărarea lui Năstase, susţinând că "Trofeul calităţii" este un dosar politic, nu a fost întâmplător. Paradoxal, gafa monumentală a Monei Pivniceru a dotat tabăra USL cu o armă înfricoşătoare. Care poate tranşa definitiv bătălia: numirea cucoanei din Audi în fruntea Justiţiei. În ciuda tuturor. Dacă asta se va petrece, România va fi zvârlită de pe orbita lumii civilizate. Vor urma alţi ani grei, cu executare, în gulagul unde am mai fost. Acolo unde ordinele comisarilor se transmit cu accentul rusesc al Monei Pivniceru. Şi peste toate pluteşte zâmbetul hâd al lui Ion Iliescu.