Discuție crucială între Joe Biden și Klaus Iohannis. Temerile legate de o invaziei a Rusiei în Ucraina

Discuție crucială între Joe Biden și Klaus Iohannis. Temerile legate de o invaziei a Rusiei în Ucraina sursa: Arhiva EVZ

Președintele României, Klaus Iohannis, va discuta joi, 9 decembrie, începând cu ora 20.45 (ora României), cu președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, și liderii celorlalte state aliate est-europene din cadrul formatului București 9. Videoconferința la care vor participa oficialii amintiți a fost organizată pe fondul tensiunilor cu privire la situația Ucrainei. Klaus Iohannis și Joe Biden vor aborda subiectele dezbătute de șeful american cu Vladimir Putin.

Liderul SUA va purta o discuție telefonică cu „liderii Grupului celor nouă de la București, format din aliații din flancul estic al NATO, pentru a rezuma întâlnirea sa cu președintele Putin, a le asculta opiniile privind situația actuală de securitate și a sublinia angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică”, a anunțat Casa Albă într-un comunicat citat de Reuters.

Grupul celor nouă de la București include Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia și a fost creat de președinții Klaus Iohannis și Andrzej Duda.  Convorbirea va avea loc după o conversație telefonică programată cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky.

Biden anunță că un atac rus ar atrage o consolidare a prezenţei militare americane pe teritoriile ţărilor membre NATO în Europa de Est

Trimiterea de soldați SUA pentru a apăra Ucraina de o agresiune a Rusiei „nu este luată în calcul” pentru că Ucraina nu face parte din NATO, a declarat miercuri Biden, după convorbirea cu Putin și după consultări cu președintele Franței, premierii Marii Britanii și Italiei și cancelarul Germaniei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă, a avertizat Biden, un atac rus ar atrage o consolidare a prezenţei militare americane pe teritoriile ţărilor membre NATO în Europa de Est.

„Vom fi probabil obligaţi să ne întărim prezenţa în ţările NATO pentru a le linişti în special pe cele din partea estică. În plus, am spus cu claritate că vom furniza şi mijloace de apărare Ucrainei. Avem o obligație morală și o obligație legală față de aliații noștri din NATO, dacă aceștia ar ataca în temeiul articolului cinci. Este o obligație sacră“, a declarat el, consolidând astfel afirmațiile consilierului său pentru securitate națională.

Președintele american Joe Biden i-a comunicat direct omologului său Vladimir Putin că dacă Rusia va invada militar Ucraina, SUA își „vor fortifica aliații de pe flancul estic cu capacități suplimentare ca răspuns la o astfel de escaladare”, a afirmat marți seară Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al liderului de la Casa Albă.

Sullivan a vorbit într-o conferință de presă după o convorbire prin videoconferință între Biden și Putin, în care președintele SUA a avertizat Rusia cu “măsuri severe” economice și “de altă natură” în cazul unei escaladări militare în Ucraina, în timp ce Moscova a cerut garanții că NATO nu se va extinde spre Est, anunță caleaeuropeană.ro.