Diferența dintre Ion Țiriac și Ilie Năstase: „În viața lui n-a muncit o zi”. Cum și-au construit carierele cei doi legendari campioni
- Ionel Sclavone
- 18 octombrie 2022, 19:14
Considerați cei mai importanți jucători de tenis din istoria României, de până în prezent, Ilie Năstase și Ion Țiriac sunt două personalități cu totul diferite. Iar acest lucru s-a văzut în trecut, pe terenul de tenis, dar și acum, după ce s-au retras, Miliardarul Ion Țiriac îl descrie pe Ilie Năstase drept un tip genial care nu a muncit nici o zi în viața lui. Marele campion a reușit, însă, datorită talentului și geniului său de pe teren.
Ion Țiriac și Ilie Năstase sunt de departe cei mai mari campioni ai tenisului românesc din toate timpurile. Destul de apropiați, în prezent, mai ales că au ajuns la o vârstă înaintată, cei doi au avut perioadele lor de dispută, când nu și-au vorbit și chiar au evitat să joace împreună. Iar acest lucru s-a datorat personalităților cu totul diferite pe care le au.
În vreme ce Ion Țiriac a muncit din greu pentru tot ceea ce a obținut, atât pe terenul de tenis cât și în viață, Ilie Năstase a dat impresia că se distrează. Totul i-a venit pe tavă, fără să pară că depune nici cel mai mic efort.
Ion Țiriac confirmă acest lucru, spunând despre Ilie Năstase că a obținut tot ce are, succes, bani și femei, fără să muncească o zi în viața sa. Ion Țiriac îl dă ca exemplu, pe Ilie Năstase, atunci când vorbește despre cineva care a realizat tot ce are datorită talentului său. Năstase a ajuns numărul unu în tenisul mondial doar datorită talentului și geniului său.
Diferența dintre Ion Țiriac și Ilie Năstase
Ion Țiriac spune despre Ilie Năstase că datorează totul doar talentului și geniului său de pe terenul de tenis. Acesta nu a făcut, niciodată, mari eforturi pentru a reuși.
„Țiriac a muncit de la 16 ani toată viața, iar Năstase a fost un geniu și în viața lui n-a muncit o zi! Ce poți să pretinzi de la un om care trăiește cum trăiește și în viața lui n-a muncit o zi? Ori se joacă, ori este personalitatea care este. Ori face asta, ori aia. El nici la tenis n-a muncit! Dar el iubea jocul și dacă-l puneai să joace cinci ore, cinci ore le juca. Însă e altă personalitate”, a spus Ion Țiriac, în cadrul unui interviu.
Ion Țiriac susține că, în ce-l privește, a muncit de la o vârstă fragedă pentru tot ceea ce a realizat. A făcut acest lucru atât pe terenul de tenis, cât și în afaceri. Iar în cele din urmă, a ajuns la o avere impresionantă, obținută prin muncă asiduă. Aceasta în vreme ce Ilie Năstase, altă personalitate, a urcat pe scara vieții distrându-se și luând de-a gata tot ce i s-a oferit.
Astfel, în vreme ce el a început de jos, încă de la o vârstă fragedă, la fabrica Steagul Roșu, colegul său de nu s-a arătat foarte interesat de muncă și a făcut totul cu pasiune folosindu-și talentul și pasiunea pentru jocul de tenis, conform wowbiz.ro.