Dezmembrarea poliției din Minneapolis versus omul de fier al sindicatului: Bob Kroll

Dezmembrarea poliției din Minneapolis versus omul de fier al sindicatului: Bob Kroll

Bob Kroll nu numai că a asigurat imunitatea de facto a polițiștilor, ci s-a asigurat și că o anumită cultură „războinică” a supraviețuit oricărei încercări de reformă a instituției.

„Ideea este le induce ideea polițiștilor că, atunci când ies pe teren, să se simtă că  vor merge într-o zonă de război”, a declarat Joshua Williams, avocat pentru drepturile civile din Minneapolis.

Toate acestea explică de ce Jacob Frey consideră renegocierea termenilor acordului cu sindicatul ca fiind prioritatea principală pentru reformarea cu succes a poliției.

Dar, pentru consilierii orașului Minneapolis, nu mai este timp de pierdut cu negocieri. Ei cred că protestele uriașe care au început în Minneapolis și apoi s-au răspândit în toată țara dovedesc că, cu tranzacții precum cea negociată de Bob Kroll, poliția și-a săpat propriul mormânt.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și că trebuie închis coșciugul. Fără a ști ce va veni după.