Decizie controversată a Rectoratului Universității de medicină Iași. Un cunoscut medic ia atitudine. VIDEO

Decizie controversată a Rectoratului Universității de medicină Iași. Un cunoscut medic ia atitudine. VIDEO

Medicul ieșean Răzvan Constantinescu acuză decizia conducerii UMF Gr. T. Popa din Iași, prin care studenții care nu s-au vaccinat sunt excluși de la examenele din sesiunea de vară.

Într-o lungă postare pe Facebook. medicul Răzvan Constantinescu atrage atenția că decizia are un „caracter aberant” și „nelegal”.

Rectoratul Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași a dispus, printr-o decizie din data de 12.05.2021 că doar anumiți studenți pot participa la sesiunea de examene. Este vorba despre cei vaccinați, care prezintă un test RT-PCR Negativ sau care au trecut prin COVID-19.

„Pentru a putea participa la sesiunea de examene din perioada 29.05.2021 – 19.06.2021, sesiunea ordinară nr. 2, studenții vor prezenta, înainte de fiecare examen, unul dintre următoarele documente:

- Certificatul de vaccinare anti-COVID, inclusiv cu prima doză;

- Test RT-PCR negative, nu mai vechi de 72 de ore;

- Rezultatul negative al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

- Adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi, ulterior confirmată infectării cu SARS-CoV-2”, se arată în decizia UMF Iași.

Măsura conducerii UMF Iași a stârnit numeroase reacții în rândul profesorilor și a studenților. În vreme ce unii sunt de acord, alții o contestă și anunță contramăsuri.

Conform unor informații din interiorul universității, doar jumătate din cei 9.000 de studenți sunt vaccinați, iar acest lucru este de natură să producă probleme. Aceștia vor trebui să prezinte un test negativ sau dovada că au trecut prin boală, în ultimele trei luni.

Decizia a stârnit numeroase reacții

Decizia este apărată de profesorul universitar dr. Viorel Scripcaru, rectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

„Eu zic că este aproape inadmisibil să fii student la Medicină și să te gândești că ai de comentat în legătură cu un act medical”, a declarat rectorul, conform TVR.

Reprezentanţii Ligii Studenților nu sunt de aceeași părere și doresc să conteste această decizie în justiție.

„În situația în care acțiunea de suspendare în instanță nu va fi pusă în termen cu celeritate de către instanța de judecată, suntem deciși să depunem plângere penală pentru abuz în serviciu”, a anunțat Silvian Emanuel Man, reprezentant al Ligii Studenţilor din Iaşi.

Medicul Constantinescu contestă decizia conducerii UMF Iași

Decizia conducerii UMF Grigore T. Popa este contestată de medicul Răzvan Constantinescu, care acuză mai multe încălcări ale legii și ale drepturilor fundamentale ale omului.

„În perspectiva vacciniadei din 14-16 mai, conducerea UMF «Gr. T. Popa» Iași, în cadrul căreia lucrez și eu de 28 de ani, a luat, până la urmă, în mod oficial, astăzi, decizia anticipată zvonistic în ultimele zile și care este prezentată mai jos.

După părerea mea, ea va fi retrasă săptămâna viitoare, pentru că nu-ți trebuie doctorat în Drept pentru a sesiza caracterul aberant și nelegal al acesteia. Nici în Constituție, nici în Legea Educației, nici în Carta UMF, nici în Directivele Comisiei Europene nu sunt prevăzute (așa cum se sugerează în preambulul Deciziei) sau reglementate circumstanțe de discriminare a studenților pe criterii de etnie, sex, apartenență politică, religie, istoric medical etc. Și nici taxe suplimentare de examen pentru cei care sunt neobedienți ori își exercită dreptul cetățenesc de liber arbitru asupra propriului corp nu sunt prevăzute.

Decizia este menită doar să crească numărul de studenți injectați în următoarele zile, pentru a putea raporta și noi la minister depășirea planului la hectar (acest fapt este sugerat și de sintagma «inclusiv cu prima doză» - cu alte cuvinte, îi admitem pe cei încă «neprotejați», dar care au dovedit supușenie și bunăvoință!). Ea nu va fi aplicată.

Pentru a mă asigura totuși, am contactat deja două case avocatură pentru a parcurge etapele suspendării acestei Decizii în Contenciosul Administrativ. Cum cei care au redactat-o au omis să precizeze aceleași condiții și pentru cadrele didactice participante la sesiune, nu pot iniția acțiunea în nume personal, eu nefiind direct prejudiciat de prevederile acestui act. De aceea, invit studenții care vor să se alăture acestui demers să mă contacteze.

În cei 28 de ani, am fost deseori mândru de instituția la care lucrez. Astăzi, îmi este rușine.

Adrian Severin

Adrian Severin

Considerațiile juridice ale lui Adrian Severin

Atașez aici și considerațiile domnului Adrian Severin, care se referă, mai general, la toate circumstanțele în care calitatea de «vaccinat» ar putea constitui un criteriu de discriminare:

«1. Până la CEDO, să ne uităm la Constituția României. Din perspectiva acesteia, avem de-a face cu o restrângere NECONSTITUȚIONALĂ patentă a exercițiului unor drepturi (vecină cu abolirea dreptului).

Nu numai că asemenea restrângeri ar trebui stabilite prin lege, dar ele nu pot fi introduse sine die.

2.Chiar dacă, în anumite condiții, s-ar putea cere o derogare de la prevederile CEDO, nu se poate deroga de la prevederile Constituției României, care au prioritate față de CEDO.Pentru aceste restricții nu există nici măcar un temei faptic. Nu este vorba despre nici o protecție. Cine față de ce / cine ar fi protejat

a) Cei vaccinați sunt protejați de vaccin. Prin urmare nu mai au nevoie de altă protecție. Dacă vaccinul nu îi protejează, înseamnă că între situația lor și a celor nevaccinați nu mai este nici o diferență și atunci aplicarea unor regimuri / tratamente diferite este o discriminare indubitabilă și intolerabilă.

Din două una: sau vaccinul este util și de aceea ne vaccinăm scăpând de pericolul infectării prin contactul cu alții, sau vaccinul este inutil și atunci degeaba ne vaccinăm fiind în pericol chiar și în contact cu cei vaccinați.

b) Cei nevaccinați și-au luat, în exercitarea libertății lor garantate de Constituție, riscul îmbolnăvirii. Tot așa cum, de altfel, și vaccinații și-au luat riscul vaccinării cu un vaccin ale cărui efecte nu sunt certe, în condițiile unei perioade prea scurte de testare.

Cei care nu s-au vaccinat nu sunt neapărat bolnavi

În consecință, nevaccinații acționează pe riscul lor, fără a-i pune în pericol pe cei care nu și-au asumat riscul îmbolnăvirii vaccinându-se (deci, asumându-și riscul vaccinării). Întrucât asumarea riscului este o manifestare a libertății, nimeni nu poate fi sancționat (prin restrângerea exercițiului unor drepturi) pentru a-și fi exercitat libertatea / dreptul.

c) Problema protecției se poate pune, eventual, prin izolarea celor bolnavi de cei sănătoși. Există precedente în acest sens. Or, cei care nu s-au vaccinat NU sunt bolnavi. Ei sunt numai nevaccinați și nu există nici un motiv pentru a fi izolați de ceilalți oameni sănătoși.

Restricțiile aferente diferențierilor respective sunt forme indirecte și inadmisibile de limitare a dreptului de a alege liber între a te vaccina și a nu te vaccina. Această limitare se întemeiază pe ideea că statul știe mai bine decât cetățeanul ce este bine pentru el și ce nu. Astfel raportul de putere între stat și cetățean se schimbă în favoarea statului, iar regimul democratic de organizare a societății se înlocuiește cu unul dictatorial»”, se arată în postarea medicului ieșean.

 

Ne puteți urmări și pe Google News