Social
De la coroană la veșmintele monahale. Membrii ai familiilor regale care au ales viața religioasă
Sursă foto: Principesa Ileana - Maica Alexandra/ Facebook
Din cuprinsul articolului
De-a lungul istoriei, viața regală a fost adesea asociată cu puterea, luxul și responsabilitățile politice. Cu toate acestea, unii membri ai familiilor regale au ales să renunțe la aceste privilegii pentru a urma o cale complet diferită, viața monahală. Prințese și regine, prinți și regi au lăsat palatele și coroanele pentru mănăstiri, adoptând rigorile spirituale ale călugărilor și călugărițelor. Motivele au fost diverse, printre care dorința de retragere spirituală, nevoia de refugiu după pierderi politice sau personale, sau pur și simplu o vocație religioasă autentică.
Viața Sf. Margareta și moștenirea sa dominicană
Sfânta Margareta, fiica împăratului Bela al IV-lea și a Mariei Lascaris, s-a născut în anul 1242 și a fost încredințată educației în Mănăstirea de la Veszprem. Mai târziu, a primit haina dominicană la Buda și a făcut profesiunea religioasă în fața lui Humbert de Romans, al cincilea Maestru General, în cadrul unei întruniri a Capitlului General de la Buda din 1254.
Viața sa a fost dedicată în întregime lui Iisus Hristos , inspirându-și surorile prin asceza, faptele de milostenie, urmărirea păcii și serviciul umil. Actele canonizării, întocmite de călugărițele care au trăit alături de ea, au oferit o imagine vie caracterului său, arătând o existență trăită în smerenie, implicată în cele mai umile sarcini, chiar și în iernile aspre.
Sfânta Margareta își petrecea zilele în rugăciune,îngrijind săraciii și împărțind acestora darurile trimise de familia sa regală. Ea refuza hainele de lux și confortul regal, mărturisind că preferă „mirosul sfințeniei după moarte” decât să fie plăcută doar pe viață. A murit în 1270, iar Papa Pius al XII-lea a canonizat-o în 1943.
Viața monahală a Mariei de Woodstock la Amesbury
Maria de Woodstock s-a născut în martie 1279 și, la doar șase ani, a fost călugărită la Prioria Amesbury, într-o ceremonie organizată la cererea bunicii sale, Eleanor de Provence, și cu acordul mamei sale, regina Eleanor de Castilia. Viața Mariei în mănăstire a fost organizată în jurul rugăciunii, studiului și supravegherii fetelor nobile care se alăturau comunității.
Cupola Biserica Ortodoxa / sursa foto: dreamstime.com
Deși trăia în mănăstire, Maria nu a fost complet departe de familie. Ea a vizitat adesea curtea regală și a participat la evenimente importante, păstrând legătura cu frații și surorile sale. La Amesbury, a avut grijă de educația și instruirea spirituală a altor fete aristocrate și a făcut pelerinaje și vizite regulate, reușind să combine viața religioasă cu prezența la curte. Sprijinul financiar oferit de tatăl și fratele ei i-a permis să-și mențină statutul și să contribuie la activitățile mănăstirii, inclusiv la slujbele speciale în memoria mamei sale, potrivit historytheinterestingbits.com.
Viața și vocația Sfintei Agnes de Boemia
Sfânta Agnes de Boemia, fiica reginei Constance și a regelui Ottokar I al Boemiei, a ales viața religioasă după ce logodnicul ei, ducele de Silezia, a murit și a refuzat căsătorii cu împărați și regi europeni. În loc să urmeze o viață la curte, Agnes a construit un spital pentru săraci, o reședință pentru frați și a fondat o mănăstire a ordinului clariselor la Praga. În 1236, ea și șapte femei nobile au intrat în această mănăstire, fiind sprijinite de cinci surori trimise de la San Damiano de Sfânta Clare, care i-au oferit sfaturi prin scrisori despre frumusețea vocației și responsabilitățile ca stareță.
Deși a fost aleasă stareță sub presiunea papală, Agnes prefera să fie numită „sora principală” și nu a lăsat titlul să-i afecteze viața modestă, continuând să gătească pentru surori și să repare hainele leproșilor. Ea a fost cunoscută pentru rugăciune, ascultare și mortificare, insistând cu strictețe asupra sărăciei, refuzând chiar oferta fratelui ei regal de a înființa un fond pentru mănăstire. Sfânta Agnes a murit pe 6 martie 1282, iar devoțiunea față de ea a crescut rapid, fiind canonizată în 1989, cu sărbătoarea liturgică fixată tot la 6 martie.
Viața prințesei Alice de Battenberg, mama prințului Phillip și soacra reginei Elisabeta a II a
Prințesa Alice de Battenberg, strănepoata Reginei Victoria și mama Prințului Philip, s-a născut la Castelul Windsor în 1885 și a fost surdă congenital. Căsătorită cu Prințul Andrew al Greciei și Danemarcei, cu care a avut cinci copii, Alice a trăit perioade dificile după exilul familiei regale grecești în 1917 și diagnosticul său de schizofrenie, fiind internată într-un sanatoriu elvețian în 1930, unde a fost tratată și de Sigmund Freud.
După externarea sa în 1932, și-a redus legăturile cu familia, revenind în contact cu copiii doar la funeraliile fiicei sale Cecile în 1937, continuând totodată să se implice în activități filantropice și de caritate. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Alice a lucrat neobosit pentru Crucea Roșie. Inspirată de mătușa sa, Mare Ducesă Elizabeth Fiodorovna, a înființat în 1949 ordinul de călugărițe Christian Sisterhood of Martha and Mary, vânzând multe dintre bunurile personale pentru finanțarea acestuia.
Prințesa a participat la nunta fiului său cu Regina Elisabeta a II-a în 1947 și la încoronarea acesteia în 1953, purtând haina de călugăriță. Ș- a trăit ultimii ani la Palatul Buckingham după lovitura de stat din Grecia din 1967, murind în 1969.
Viața și dedicarea monahală a Principesei Ileana a României, Maica Alexandra
Principesa Ileana a României, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria, s-a născut pe 5 ianuarie 1909 și a fost căsătorită cu Arhiducele Anton de Austria, cu care a avut șase copii. După al Doilea Război Mondial și exilul familiei sale, Ileana s-a stabilit în Statele Unite, unde a depus eforturi pentru întreținerea familiei, lucrând ca lector și susținând numeroase conferințe despre suferințele poporului român sub comunism. Pasiunea ei pentru credința ortodoxă și pentru valorile românești a rămas constantă, iar tragediile personale, precum pierderea fiicei și boala fiului Stefan, i-au întărit dorința de a se dedica unei vieți de rugăciune și monahism.
În martie 1963, Ileana a intrat definitiv în viața monahală la mănăstirea Bussy-en-Othe din Franța, adoptând numele de Maica Alexandra. Ulterior, ea a fondat în Statele Unite Mănăstirea Schimbarea la Față, investind propriile resurse și dedicându-și ultimele trei decenii pentru creșterea și organizarea comunității de călugărițe.
În 1969 a fost numită stareță, iar sub conducerea sa mănăstirea a devenit un centru ortodox activ, vorbitor de engleză și deschis tuturor etniilor, păstrând totodată legătura cu tradiția românească și cu credința ortodoxă pe care o slujise întreaga viață.
