De ce Vladimir Putin nu o să fie înlăturat niciodată de la conducerea Rusiei. Liderul de la Kremlin, numit „șef de clan mafiot”

De ce Vladimir Putin nu o să fie înlăturat niciodată de la conducerea Rusiei. Liderul de la Kremlin, numit „șef de clan mafiot”Vladimir Putin. Sursa: Arhiva EVZ

Jean-Michel Cosnuau este un om de afaceri francez care și-a deschis mai multe cluburi de noapte și restaurante în Moscova. Afaceristul a fost nevoit să fugă din capitala Rusiei din cauza serviciilor secrete. Francezul a povestit întreaga sa experiență din această țară.

Francezul Jean-Michel Cosnuau a decis să plece în Rusia, după un eveniment tragic din viața sa. Avionul în care se afla soția sa a explidat deasupra Long Island la doar câteva minute de la decolare. Ulterior, el și-a părăsit funcția de agent de publicitate și s-a mutat la Moscova. Francezul și-a deschis mai multe restaurante și cluburi de striptease în următorii ani.

În aceste locuri veneau unele dintre cele mai cunoscute personalități ruse și franceze, printre care se numără: Dominique Strauss-Kahn, Vincent Cassel, Sylvain Tesson, Frédéric Beigbeder, Thierry Mariani, Claude Goasguen sau Jérôme Lambert și până și Lady Gaga. Clubul 19 al omului de afaceri francez se afla chiar față în față cu sediul FSB, din strada Lubianka. Acest lucru a făcut ca serviciile secrete să fie foarte atente la activitatea lui Cosnau. Mai mult decât atât, el chiar a ajuns la închisoare.

„Ferestrele libertății deschise după căderea URSS au început să se închidă, ușor, ușor. Toate acestea s-au întâmplat în fața ochilor mei. Eu, conștient sau nu, aleg să ignor și să plătesc prețul” a recunoscut omul de afaceri. Cosnau a spus că a întâlnit mulți angajați ai FSB de-a lungul timpului, iar cu unii dintre ei chiar a legat prietenii. Francezul chiar a dezvăluit că a fost protejat de un înalt oficial al GRU, serviciul de informații militare. Omul de afaceri a mai adăugat că a luat cina cu membrii ai FSB și a mers de multe ori în vizită la aceștia.

De ce nu este înlăturat Vladimir Putin

Cosnau a mărturisit că Rusia a reprezentat pentru el „tărâmul tuturor posibilităților” deoarece oamenii din această țară abia începeau să descopere lumea afacerilor atunci când el a venit în Moscova. Francezul a explicat că toate afacerile au fost preluate repede de „bandiți” ajutați de poliție. Prima colaborare a lui Cosnau a fost încheiată cu patronul barului Hungry Duck, local cunoscut pentru orgiile sexuale și care a fost închis în anul 1999.

„Am întâlnit acolo de mai multe ori echipajul navetei spațiale americane Challenger, deputați, agenți ai FSB. Băutura curgea în valuri! Un lucru duce la altul, am înființat un alt club, apoi altul”. Omul de afaceri a explicat că Vladimir Putin îi aduce aminte de o scenă din filmul The Untouchables, regizat de Brian de Palma și lansat în 1987. Este vorba de momentul în care Al Capone, interpretat de actorul De Niro, rostește un discurt locotenenților săi în timp ce ține o bâtă în mână. Ulterior, se oprește în spatele unuia dintre ei și îi sparge capul cu acea bâtă.

„Putin, asta e azi. Acești ofițeri sunt speriați de el. Ultima dată când am vorbit cu un ofițer de securitate rus, cu ocazia ultimului An Nou rusesc, l-am întrebat de ce nu îl elimină pe Putin. Mi-a răspuns: «Nimeni nu se va atinge de el. Cine vrea puterea în acest moment? Cine ar dori să-și pună semnătura pe o eventuală capitulare, renunțând la regiunile anexate din Ucraina?». Rușii sunt foarte pragmatici. Nimeni nu vrea să intre în istorie drept cel care a semnat înfrângerea. Cu toate acestea, mulți ofițeri ai elitei de securitate îl urăsc pe Putin, nu-l respectă și chiar se rușinează de el, așa cum nu-l suportă pe acel Evgheni Prigojin un criminal josnic, și pe președintele Ceceniei Ramzan Kadîrov, un imbecil terminat, care pozează în salvatorul imperiului!”.

De ce nu pleacă oamenii de afaceri din Rusia

Omul de afaceri francez a mai adăugat că majoritatea oligarhilor ruși se află sub sancțiunile UE și nu mai pot să părăsească țara deoarece nu pot obține viza. Cosnuau a mai adăugat că mulți dintre ei s-au îmbogățit de la începutul războiului din Ucraina datorită prețurilor pentru materiile prime. Francezul a dezvăluit că un prieten bucătar i-a spus că a participat la petreceri cu 500 de invitați. De asemenea, mulți ruși trăiesc de parcă nu se află într-un război.

Moscova este astăzi Titanicul înainte să fi lovit de aisbergul, care se apropie încet. Rusia s-a schimbat atât de repede: rușii au experimentat această libertate total nestăpânită, au gustat banii... Toate acestea au început să degenereze la începutul anilor 2010, cu cei din vârf, peștele se împute de la cap. Odată cu primele sancțiuni după anexarea Crimeei în 2014, a avut loc o topire a banilor coruptibili. Acolo, Putin nu a mai gândit ca un șef de stat ci ca un lider de clan. El a pus în aplicare o luptă uriașă împotriva corupției la niveluri medii”, a mai spus Cosnuau, potrivit L'Express.fr.