Pensionara care a lăsat un bilet la mormântul părinților lui Vladimir Putin a fost condamnată. Pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare
- Andra Puiu
- 12 mai 2023, 18:06
Irina Țibaneva, cea care a lăsat un bilet la mormântul părinților președintelui Vladimir Putin, a fost condamnată de un tribunal din Sankt Petersburg. Pensionara a mers la cimitir la câteva luni de la declanșarea războiului.
Un tribunal din Sankt Petersburg a condamnat-o Irina Țibaneva, în vârstă de 61 de ani, pentru profanarea locurilor de înmormântare din motive de ură politică și ideologică. Pedeapsa maximă pentru această faptă este de cinci ani de închisoare. Procurorul de caz a cerut, cu o zi înaintea sentinței, ca pensionara să primească trei ani de probațiune.
Instanța de judecată a decis că femeia „a avut intenția de a profana locul de înmormântare menționat mai sus, motivată de ură politică, ideologică, a comis acte cinice și imorale, contrare normelor acceptate de societate”. Judecătorul a precizat în rechizitoriu că Țibaneva a lăsat un bilet cu „o inscripție jignitoare” la mormântul părinților lui Vladimir Putin.
Pensionara și-a recunoscut parțial vina și a spus că ea a lăsat biletul în acel loc. Țibaneva a mai adăugat că nu este de acord să răspundă penal pentru fapta sa. Veronika Karagodina, avocata pensionarei, a declarat că femeia nu a pledat niciodată vinovată în timpul procesului și că acțiunile acesteia nu au implicat profanarea unui mormânt deoarece această faptă presupune ca inculpatul să aibă un impact fizic asupra acelui loc.
Irina Țibaneva a fost condamnată
Țibaneva a mers la cimitirul Seraphimovskoye, unde sunt îngropați tatăl și mama liderului de la Kremlim, pe data de 6 octombrie 2022, și a lăsat un bilet pe mormântul lor. Pensionara l-a numit pe președintele rus criminal și le-a cerut părinților acestuia „să-l ia la el”. Femeia a fost reținut la doar câteva zile distanță și plasată în arest la domiciliu. Ulterior, a primit o interdicție să facă anumite activități. Țibaneva a mărturisit că „a cedat emoțiilor”, după ce a văzut știrile privind biletul său. Ea a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare.
„Îmi pare rău că acțiunile mele ar fi putut răni sau ofensa pe cineva. Îmi cer scuze față de aceștia. A fost o acțiune spontană, nu o acțiune planificată pentru a atrage atenția cuiva. Nimeni nu știa deloc despre bilet, nu mă așteptam să aibă vreo rezonanță. Eram sigur că nimeni nu va vedea vreodată biletul”, a declarat pensionara. Rusoaica a mai adăugat că a rulat biletul într-un tub mic și că nu a văzut-o nimeni când l-a lăsat în aproprierea mormintelor.
„Aspectul mormântului a rămas același, nu am adus afișe, nu am stricat monumentul, nu am atins deloc locul de înmormântare”, a explicat pensionara. Este important de precizat că doar cu câteva zile înainte mai mulți activiști ruși au lăsat un mesaj scris pe o foaie tot la mormântul părinților lui Putin. „Dragi părinți! Fiul vostru se comportă prost! El chiulește de la orele de istorie, se ceartă cu colegii și amenință că va arunca în aer întreaga școală. Acționați”, scria pe acel bilet, potrivit The Guardian.