Bahmutul între Evgheni Prigojin și Ramzan Kadîrov

Bahmutul între Evgheni Prigojin și Ramzan Kadîrov Imagini din Bahmut. Sursa foto: Twitter

Faptul că Evgenii Progojin a declarat că vrea să predea Bahmutul detașamentelor lui Ramzan Kadîrov nu reprezintă nici o noutate tactică operațională sau strategică.

Este o rotație firească a trupelor aflate mai mult de jumate de an în lupte de uzură. Ca psiholog militar atestez că aflarea unui militar în lupte mai mult de 3 luni induce schimbări în psihic și comportament cu urmări somatice.

Alt aspect al detașamentelor „Wagner” reprezintă faptul că aceștea sunt mercenari în mare parte selectați din instituțiile penitenciare, o practică folosită și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, în Armata Roșie sub formă de „batalioane penale”. Pe de altă parte aceasta reprezintă o tactică de asanare a penitenciarelor, dar și societății, o încercare de a evita nemulțumirea în masă a populației prin implicarea în acțiuni militare a tineretului mobilizat.

Nu punem la îndoieală că în aprovizionarea logistică a trupelor ruse la Bahmut există o distorsiune. Declarațiile lui Evgheni Prigojin, din ultimul timp, de la Bahmut, au trezit nemulțumirea Kremlinului, fapt ce presupune până la urmă și lichidarea lui fizică, după exemplul altor comandați de acest gen din perioada 2014- 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între Rusia și Ucraina au avut loc circa 60 de războaie sângeroase

Ramzan Kadîrov va aduce pe câmpul operaţional Bahmut o nouă energie combatantă, însă lipsită de inițiativă și dezvoltare strategică are toate șansele să se împotmolească și ea timp de șase luni.

Dacă ne referim la atentatul asupra scriitorului Zahar Prilepin, declarațiile Mariei Zaharova asupra implicării SUA și Marii Britanii sunt puțin credibile, dat fiind faptul că demonstrează o anumită incapacitate a serviciilor speciale ruse de a gestiona situația pe interior.

Războiul actual ruso-ucrainean este unul secularist și psihoistoric, care durează din secolul XII de pe timpurile lui Alexandr Nevskii. Pe tot parcursul istoric, între Rusia și Ucraina au avut loc circa 60 de războaie sângeroase, acesta fiind cel mai distructiv ca aspect geo-economic și urmărește efecte continentale și geopolitice globale.

Populația Republicii Moldova ca aspect etnic și geopolitic deține o manșă importantă de susţinere a vectorului estic, fapt ce reprezintă o situație incertă pentru pacea socială din republică. În unul din articolele viitoare voi aduce un tablou al situației etno-psihologice din Republica Moldova.