Prețurile vaccinurile împotriva coronavirusului fabricate de Pfizer și Moderna sunt de circa 30 de euro per doză, adică de trei ori mai scumpe decât vaccinurile împotriva gripei.
După ce Marea Britanie a demarat campania de vaccinare în săptămâna care a trecut, Statele Unite s-au grăbit să îi urmeze exemplul. FDA, agenția americană a medicamentului, a dat undă verde, vineri 10 decembrie, distribuirii vaccinului Pfizer/BioNTech și vaccinările încep luni.
Aceste decizii se înscriu în cursa vaccinării, care a căpătat un nou ritm: săptămâna trecută, secretarul american al Sănătății a anunțat că „se așteaptă ca Moderna să facă și ea în curând o cerere” de autorizare în regim de urgență, după ce Pfizer și-a depus propria solicitare la începutul lunii.
Dacă problema calendarului se află pe buzele tuturor, cea a prețului este și ea una arzătoare, arată o analiză Huffington Post.
Preț triplu față de recomandarea OMS
În timp ce Franța a alocat 1,5 miliarde de euro pentru campania sa de vaccinare, Statele Unite au cheltuit 2 miliarde de dolari pentru 100 de milioane de doze de vaccin de la Pfizer.
Printre vaccinurile în curs de dezvoltare, acestea din urmă vor fi de altfel cele mai scumpe: prețul vaccinării ar putea fi de circa 33 de euro, adică de trei ori prețul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, a relatat Financial Times.
În ceea ce privește laboratorul concurent direct, Moderna, președintele director general al său a afirmat în presa germană că prețul unei singure doze va fi cuprins între 20 și 30 de euro.
Cifre mult mai mari decât cele anunțate de Johnson & Johnson (10 euro doza), sau de AstraZeneca (3 euro).
Pentru comparație, un vaccin împotriva gripei costă între 6 și 10 euro.
Prețurile de care vorbim sunt cele percepute de laboratoarele farmaceutice, afaceri private care comercializează noul medicament.
Prețul este fixat în cadrul unei negocieri între laborator, care se bucură de protejarea inovației sale prin brevet, și stat.
La vremuri unice, prețuri unice
În vremuri normale, prețul este negociat pentru a fi în avantajul celor două părți, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai mare decât ceea ce autoritatea publică este dispusă să plătească, dar nici mai mic decât cheltuielile pe care laboratorul le-a făcut în procesul de cercetare și de producție.
„Or, acum suntem într-o situație de urgență unică. Pentru cazul Franței, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), care este însărcinată cu negocierile, și-a exprimat deja voința de a obține vaccinul. Acest lucru cântărește mult în negocieri”, a explicat pentru Huffington Post Carine Milicent, profesoară de economia sănătății și cercetătoare.
„Cu cât dobândirea produsului este mai importantă pentru societate, cu atât mai mult sunt dispuse statele să plătească, iar laboratoarele sunt perfect conștiente de asta.”