Globalizarea nu aduce bunăstare. Cei mai bogați 26 de oameni din lume au ajuns să aibă o avere egală cu a jumătății celei mai sărace a planetei, arată un studiu realizat de Oxfam înaintea Forumului de la Davos. Anul trecut erau 40. Acum cinci ani, 67. Pe măsură ce globalizarea avansează, discrepanța crește.

Globalizarea nu are nimic de-a face cu capitalismul. Ea calcă în picioare piața liberă, libera concurență, egalitatea de șanse, principiile sacrosancte ale capitalismului.

Globalizarea seamănă frapant cu comunismul: o elită tot mai restrânsă de „inițiați”, bazată pe o pătură de politruci aserviți, opresează populația, pretinzând că ea știe ce este mai bine pentru masele largi. La fel ca în comunism, această „știință” s-a cristalizat într-o adevărată ideologie, numită Corectitudine Politică, și care este impusă prin teroare. Cine nu se supune, este marginalizat. Eliminat. Aneantizat. Totul, în numele Grijii față de Om (cum i se spunea în comunism), al Drepturilor Omului, azi.

Internaționalismul și lichidarea frontierelor sunt o altă trăsătură comună a globalizării și comunismului. În numele internaționalismului, Corporațiile înlocuiesc Statele naționale.

Națiunile îndărătnice, coagulate de milenii prin sânge și tradiții, sunt o piedică în calea globalizării. Pentru a șterge națiunile de pe hartă, se procedează la mișcări și înlocuiri masive de populație, după modelul brevetat de bolșevici, inclusiv în Basarabia noastră.

Imigrația unor mase colosale de oameni din Orientul Mijlociu și Africa în Occident a fost justificată într-o primă fază de războaiele din Siria, Irak, ori de aiurea, care i-ar alunga pe băștinași de la casele lor. Dar războaiele s-au terminat și valurile de imigranți nu scad.

De vreun an de zile, liderii mondiali au început să justifice „necesitatea” imigrației prin procesul de îmbătrânire al populației occidentale. „Este nevoie de forță de muncă proaspătă”, spun ei. Omul occidental ar face mai bine să stea liniștit, să-și mănânce pensia. Doar că sirienii, marocanii, etiopienii parașutați în Occident nu au nici un chef să muncească. Dimpotrivă, occidentalul, așa bătrân și împuținat cum este, trebuie să muncească și pentru a suporta ajutoarele sociale oferite pe tavă veneticilor.

Zilele trecute, Organizația Mondială a Sănătății, de pe lângă ONU, a lansat o idee nouă: „Mișcările de populație” sunt „un fenomen definitoriu al timpurilor noastre” care ar avea drept cauză „inegalitățile economice la nivel mondial”.

Tocmai am văzut că globalizarea este cea care adâncește inegalitățile economice. Dar ONU nu e proastă să recunoască asta. Altundeva bate ea. Ideea de mai sus face parte dintr-un raport care solicită Europei să asigure imigranților (inclusiv ilegali) acces neîngrădit la servicii medicale egale cu populația locală. Cu noi, adică.

E limpede: suntem vinovați că trăim mai bine decât africanii sau levantinii și trebuie să plătim pentru asta! Tot noi!

În ultimii ani, se mai întâmplă ceva interesant în Occident: nivelul de trai, care de secole creștea neîncetat, stagnează ori chiar dă înapoi. Tot un efect al globalizării: corporațiile profită de poziția lor monopolistă pentru a controla piața de muncă, a ține salariile jos și a-și maximiza profiturile.

Austeritatea economică și reconvertirea energetică pentru combaterea încălzirii globale sunt alte două dogme globaliste ale căror costuri enorme sunt și ele puse în cârca poporului.

Iar poporul este tot mai nemulțumit. Mișcările pe care elitele globalizării le numesc (strâmbând din nas) „populiste” au apărut ca ciupercile după ploaie în toată Europa și se află de câțiva ani într-o ofensivă continentală pentru preluarea puterii. Alegerile europarlamentare din luna mai sunt un moment crucial. Dacă forțele „populiste”, naționaliste, suveraniste, pe valul uriașei nemulțumiri populare, obțin suficiente voturi în Parlamentul European, am putea asista la o spectaculoasă basculare politică răsunătoare a Occidentului.

Elitele globalizării sunt perfect conștiente de risc. Și se tem. Până în luna mai trebuie să acționeze. Să facă ceva răsunător, care să taie elanul populiștilor. Acest „ceva” este blocarea Brexitului.

Teoretic, acesta ar trebui să se producă pe 29 martie, cu mai puțin de două luni înainte de alegerile europarlamentare. Practic, se încearcă amânarea lui până la calendele grecești.

În Marea Britanie, asistăm în aceste zile la o mârșăvie uriașă: călcarea în picioare a voinței populare prin jocuri de culise obscure, manipulări ordinare și trădări monstruoase.

 La referendumul din iunie 2016, majoritatea britanicilor s-au pronunțat răspicat că doresc ieșirea din Uniunea Europeană.

Votul popular și regula majorității reprezintă însăși esența democrației.

Dar globalizarea, asemenea comunismului, urăște democrația.