Cum s-a schimbat Capitala în rău, după 1947. Anii în care nimic n-a mai fost de recunoscut

Bucureștiul de astăzi poartă amprenta vizibilă a deceniilor de regim comunist, o perioadă care a alterat profund nu doar arhitectura orașului, ci și structura sa socială. Subiectul transformărilor nefaste prin care a trecut Capitala a fost analizat miercuri de Liviu Mihaiu, realizatorul podcastului „Condamnați la Cultură”, alături de invitatul său, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București – Palatul Șuțu.

Cum s-a schimbat Capitala în rău, după 1947. Anii în care nimic n-a mai fost de recunoscut

Până la instaurarea regimului comunist în 1947, Bucureștiul urma un curs de dezvoltare organic, similar marilor metropole europene. Migrația de la sat la oraș era un proces constant, dar care respecta anumite etape de integrare și ascensiune socială. Adrian Majuru a explicat cum funcționa acest mecanism înainte ca intervenția statului să forțeze limitele urbanistice.

„În trecutul apropiat a fost vorba despre migrare și despre industrializare, a fost tot timpul. În orașele mari așa se întâmplă. Există o migrare continuă, constantă, dar este în apropiat, în opinia mea, în sensul că vin în funcție de oportunități, de alegerile pe care le fac, colectiv sau individual, oameni din mediul rural sau orașe mici sau mai mari din provincie.

Și care, pentru o generație, colonizează zonele de margini, așa apar și comunele suburbane. Următoarea generație este aceea care reușește să facă școală mai multă, să aibă o profesie diferită de a părinților și să ajungă să colonizeze, să locuiască într-un perimetru mai bine cotat, să spunem așa, urbanistic. Asta este filiația naturală care se întâmpla și în orașul nostru până în 1947”, a punctat directorul Muzeului Municipiului București.

Cel mai vechi silabar din lume conține cuvântul „dac”

Focar de hantavirus, cu zeci de cazuri raportate anual, în Ucraina. De ce s-a aflat abia acum

Anul 1965, borna schimbărilor dramatice în urbanism

Deși naționalizarea de după 1948 a marcat începutul degradării, adevărata explozie demografică și urbanistică, care a dus la configurația actuală a cartierelor-dormitor, a avut loc după mijlocul anilor '60. Adrian Majuru subliniază că mutarea forțată a populației neurbanizate în zone cosmopolite a creat un dezechilibru greu de reparat.

„În București, explozia nu se petrece imediat după 1948. După naționalizare are loc o stagnare a lucrurilor, iar ceea ce noi considerăm ca lucruri care se schimbă dramatic, le aflăm după 1965. Însă până în 1965, odată cu naționalizările de locuințe, avem într-adevăr această mutare de populație diferită, neurbanizată, în zone foarte urbanizate și cosmopolite. Pe când aceia care le-au creat și știau să locuiască au dispărut în mare parte sau au fost retrași”, a explicat acesta în cadrul podcastului difuzat pe canalul de YouTube Hai România.

Impactul platformelor industriale asupra peisajului urban

Industrializarea forțată a obligat regimul să construiască rapid și ieftin. Această abordare a dus la apariția unor cartiere periferice gigantice, concepute exclusiv pentru a deservi marile fabrici. Problema acestor construcții, avertizează specialiștii, este însăși natura lor efemeră, care începe să devinp o problemă.

„Industrializare nu este un lucru rău, ea este un factor de urbanizare. Însă, în momentul în care anvelopezi un oraș de nivel mediu, cum era Bucureștiul, față de alte capitale europene, demografic, urban și industrial, ai multe platforme foarte diferite ca repere industriale și atunci există și o presiune pentru tine să creezi noi cartiere unde să ai muncitorii mei aproape de aceste platforme.

Care să lucreze pentru restul vieții lor. Pentru că așa s-a și întâmplat în multe cazuri. S-au pensionat de acolo și acolo au continuat să locuiască și astăzi. Evident că ai o modificare de peisaj și demografic, dar și economic. Iar toate aceste locuințe ieftine vor ajunge în cele lume să se răzbune pe oraș, pentru că devin ineficiente și perisabile. Curând au și ele un regim de viață limitat”, a concluzionat Adrian Majuru.