„Cine vrea să afle adevărul, să se întoarcă spre trecut”, grăia Mihai Eminescu. Un îndemn a cărui valabilitate nu s-a pierdut. Din păcate…

1 Decembrie reprezintă momentul Unirii. Anii 1918 – 1919 reprezintă aceea parte astrală a Istoriei în care un popor știe să profite de oportunitatea clipei. Trei teritorii românești au venit alături de țara-mamă. Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au alipit la cei care vorbeau și gândeau ca ei. O generație de intelectuali și politicieni patrioți a consolidat această construcție. Care însă nu avea să dureze.

Emil Cioran găsea o explicație: „România n-a avut gînditori mesianici; căci toţi vizionarii ei n-au depăşit o profeţie locală şi mărginirea unei clipe istorice. Profetismul naţional românesc, care n-a întrecut limitele şi problemele etnicului, a fost un profetism pe evenimente, iar nu pe dimensiuni intemporale.”

Lucrurile nu s-au schimbat de atunci. Mesianismul românesc a rămas în zona provincialului grăbit să câștige aprobarea străinului. Prin vorbă sau prin faptă.

Astfel, politica ultimilor 30 de ani a însemnat învrăjbirea românilor. Un război româno-român s-a purtat cu toate mijloacele, sub steag străin, cu mize care nu au legătură cu dezvoltarea unui popor. Am ajuns să fim cea mai importantă minoritate din Europa Occidentală, pentru că milioane de oameni s-au săturat de atmosfera îmbâcsită de acasă.

„Numai întoarcerea noastră către trecut ne dă forța faptelor de azi.” spunea Nicolae Iorga.

Așa este! Dar pentru asta trebuie să ne amintim că în anii ’90, adepții lui Ion Iliescu de la IMGB se luau la bătaie cu cei ai lui Corneliu Coposu, de la PNȚCD. Sau că românii și ungurii înroșeau străzile la Târgu-Mureș. Am continuat cu lupta între „triburi”, fie că ele erau conduse de Mircea Geoană, Traian Băsescu, Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor. Și atâția alții.

Alegerile prezidențiale au devenit momentul în care prin vot avea loc un linșaj politic. Uneori simbolic, alteori nu…

Astel am ajuns să sărbătorim 1 Decembrie ca fiind unica zi în care discutăm despre Unire. Pentru că în restul celor 364 de zile avem o țară de distrus!

Poate că sună amar, dar o să închei tot cu un citat din Emil Cioran, din cartea pe care am citit-o într-o noapte, la 19 ani: „Dacă România nu ţinteşte înspre momentul ei solemn, dacă tot ce a trăit această ţară într-un trecut de umilinţe şi un prezent de compromisuri nu se va răzbuna în voinţa de afirmare şi de definire a unui destin, atunci totul este pierdut. În umbră a trăit, în umbră va muri!” („Schimbarea la față a României”)

P.S. M-ar interesa cât mai multe puncte de vedere. Le vom publica pe toate, cu excepția celor care încalcă legile țării și cele ale bunului simț.