În calitate de fost prim-ministru, Cameron are dreptul la securitate permanentă asigurată de Poliția Metropolitană. Poliţia a spus că ofițerul implicat a fost înlăturat din atribuțiile operaționale. Se spune că pistolul este un semiautomat Glock17 de 9 mm care era încărcat. Un purtător de cuvânt a declarat: „Suntem conștienți de incidentul petrecut în zborul de pe 3 februarie, iar ofițerul implicat a fost înlăturat din funcțiile operaționale”. „Luăm această problemă extrem de în serios și are loc o anchetă internă”.

British Airways a declarat că a respectat regulile Autorității Aviației Civile care permit poliției britanice „să poarte arme de foc la bord în circumstanțe specifice, controlate”. „Echipajul nostru s-a ocupat de problemă rapid înainte de plecare, iar zborul a continuat normal”, a adăugat compania aeriană într-un comunicat. Cameron a fost premierul Regatului Unit timp de șase ani până în iulie 2016, când a renunțat după rezultatul referendumului UE.

„Căpitanul a confirmat că un pistol a fost găsit – ceea ce a panicat toată lumea”, a povestit un pasager. „El a încercat să calmeze toată lumea explicând că legea permite ofițerilor de protecție să aibă arme în avioane și că arma a fost predată bodyguard-ului”. Pe lângă pistol, ofițerul a uitat și pașaportul său, dar și pe cel al lui David Cameron în toaletă, notează BBC.

Citește și: